Curiozitati

Informatii despre furnica

Furnica , cea mai harnica insecta,este mica si foarte activa.Este o vietate al carei corp este format din trei parti:cap,toroace si abdomen.Are trei perechi de picioare ,dar nu are schelet si nici sange.
Furnicule traiesc in colonii deosebit de bine organizate,in constructii facute de ele,numite musuroaie.Familia de furnici dintr-un singur furnicar distruge intr-un singur an aproximativ 500 kg de insecte,protejand astfel viata arborilor.Un hectar de padure poate fi bine protejat doar de 3-4 musuroaie de furnici.

                                       Dari 

 Stiati ca incepand din anul 1970, jocurile electronice au fost din ce in ce mai accesibile si din acest motiv si mai populare, nu numai pentru pentru copii, ci si pentru adulti? In 1989, compania japoneza NITENTDO a inventat un joc video portabil, ,, GAME BOY,, , care a depasit vanzarile prevazute. In prezent, oamenii se bucura de multe jocuri electronice prin intermediul calculatoarelor

                 Alexandru G

DE CE ESTE COLORAT CURCUBEUL?

 

            Lumina soarelui ne apare albă, dar, în realitate, este compusă din şapte culori. Dacă o fâşie de lumină traversează picăturile minuscule de apă care rămân suspendate în aer după o furtună, se descompun în cele şapte culori ale lor iar noi vedem pe cer curcubeul. Aceeaşi descompunere se poate obţine lăsând să treacă un fascicul de lumină printr-o prismă de sticlă. Culorile curcubeului apar întotdeauna în aceeaşi ordine:

Roşu  Oranj Galben Verde Albastru Indigo Violet.

                                                                                                                        Laura

STIATI CA PAMANTUL NU ESTE O SFERA PERFECTA. EL ESTE USOR TURTIT LA CAPETELE DE SUS SI DE JOS IN JURUL POLULUI NORD SI AL POLULUI SUD, IAR LA MIJLOC APROAPE E ECUATOAR ESTE BOMBAT?

STIATI CA PENTRU A FACE INCONJURUL PAMANTULUI TREBUIE STRABATUTI 40 000 DE KILOMETRI?

STIATI CA PAMANTUL S-A FORMAT ACUM 4 MILIARDEN 600 DE MILIOANE DE ANI. ROCILE FERBINTI DE LA SUPRAFATA S-AU INTARIT SI AU FORMAT SCOARTA?

                                                              Madalina

Ştiaţi de ce variază culoarea mării?
Marea nu are o culoare constantă pe toată întinderea ei, iar acest lucru este cauzat de diverşi factori naturali. Astfel, albastrul este format de lumina soarelui care cade pe moleculele de apă. În largul oceanului, unde planctonul este prea puţin, apa are culoarea azurie. Lângă ţărm, apa devine verde, pentru că albastrului i se adaugă aici galbenul materiilor organice dizolvate. La gura fluviilor, care aduc multe substanţe minerale şi organice, marea este galbenă sau cafenie.

                                                             Teodora

Quokka- Acest tip de marsupiale, Setonix brachyurus, au fost unele dintre primele mamifere australiene vazute de europeni, care au crezut ca este o pisica salbatica. Au i ierarhie foarte bine stabilita in grupurile lor de 25-150. Nasc o data pe an si au un singur pui.

                                                             Bianca F

Dinozaurii au fost animale vertebrate care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârşitul perioadei triasice. La sfârşitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, dinozaurii au suferit o extincţie catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale şi de impactul Pământului cu un meteorit uriaş de 40 Km diametru în golful Mexicului, numit “Chicxulub”, care a încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar şi existenţa lor. Totuşi, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezent pasărea “Archaeopterix”, care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă.
Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracţie în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esenţială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârşit, ei au devenit parte integrantă şi din multe cărţi şi filme renumite, aşa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri ştiinţifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenţiei generale de către mijloacele de informare în masă.
Termenul “dinozaur” este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, aşa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii şi ihtiozaurii acvatici, deşi din punct de vedere ştiinţific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-zişi.

                                                                 Bianca F

Stiati ca Marele Zid chinezesc se intinde pe 5000 de kilometri de-a lungul partii de sud a Chinei? Are 7 metri inaltime si 6 latime, iar constuctia sa a inceput in secolul al III-lea inainte de Hristos, la ordinul imparatului Qui Shi Hungadi. Daca am putea privi Pamintul de pe o nava spatiala, am putea distinge muntii cei mai inalti, marile, oceanele si, dintre constructiile oamenilor, doar Marele Zid Chinezesc.

                                                                                  Alexandru G

Acvamarin
Una dintre cele mai cunoscute pietre pretioase, acvamarinul a fost deosebit de apreciat in Evul Mediu. Pe la 1300, din acvamarin au fost taiate primele lentile de ochelari. Potrivit astrologilor medievali, acvamarinul avea puterea de a calma marea, de a gira prietenia si dreptatea si de a alunga necazurile celor ce-l purtau. Pentru prima oara, in 1604, numele sau a fost utilizat de Boetius de Boodt. Adesea formeaza cristale de mari dimensiuni, cu propria lor denumire si istorie. Se considera ca Acvamarinul intareste inima si este utilizat pentru tratarea bolilor de plamani, piele, nervi; descarcati piatra in apa curgatoare, apoi o incarcati repetat in lumina soarelui.

In cartea ,,Cum sa devii o printesa adevarata” arata ca fetele nascute in martie au aceasta piatra ca simbol

Deşi de obicei vulpea e considerată – automat – a fi roşcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roşcat aprins până la galben-cenuşiu). Se vorbeşte, ca urmare, de existenţa a trei varietăţi de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală şi vârful cozii albicioase, iar părţile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucişează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) şi cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul şi vârful cozii cenuşii sau negru-cenuşiu şi picioarele negre). Există însă şi varietăţi intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăţi de câini.

                                                      Bianca F

Sursa:Wikipedia

21 de răspunsuri la Curiozitati

  1. Andrey spune:

    Stiati ca Gradinile Suspendate din Babilon fac parte din Cele 7 Minuni ale Lumii,desi nu se stie daca au existat sau nu?

  2. madalina spune:

    Peter Carl Fabergé a fost un bijutier rus, cunoscut mai ales pentru Ouăle Fabergé, care imită oarecum ouăle încondeiate de Paşte, dar folosind metale şi pietre preţioase în locul vopselelor şi altor decoraţii folosite în mod curent.astazi, 30.05 se implinesc 166 ani de la nasterea sa.
    el s-a nascut in aceeasi zi cu bianca moise!

  3. drăgutza madalina spune:

    Cele mai periculoase 10 animale din lume
    In Marea Britanie s-a facut un top a celor mai periculoase animale din lume iar concluziile au fost spectaculoase. Pana acum se credea ca sansele ca un crocodil sau o hiena sa moare un om este extrem de mare, ei bine, gresit! Chiar daca acestia pot vatama grav individul, din punct de vedere statistic probabilitatea ca sa il omoare este relativ mica in comparatie cu unele vietuitoare considerate relativ inofensive.

    .

    Numaratoarea inversa:

    10) ursul – cu fatalitati intre 5 si 10 pe an;

    9) rechinul – cu 100 de victime pe an;

    8 ) meduzele- cu 100 de fatalitati pe an;

    7) hipopotamul- cu 100-150 fatalitati pe an;

    6) elefantul- 300-500 victime pe an;

    5) crocodilul- 600-800 de vitime pe an;

    4) tigrul si leul de munte (America de nord)- 800 de victime;

    3) scorpionu- intre 800 si 2000 de fatalitati pe an;

    2) serpii veninosi- intre 50 si 125.000 de victime;

    1) tantarul- omoara anual 2-3 milioane de oameni anual.

  4. miclausrebecca spune:

    Plante anuale

    Durata lor de viata este de doar un an. Toate stadiile din viata plantei se succed in acel an: samanta -> planta -> inflorescenta -> fruct -> planta moarta -> resturi organice care trec in pamant ca ingrasamant (compost) pentru noi generatii de plante. Plantele anuale sunt cumparate deseori deja imbobocite pentru a umple de culoare gradinile, fara munca si efortul de a le creste din seminte. Se inlocuiesc an de an dar unele din ele se si autoinsamanteaza. Daca florile uscate si capsulele cu seminte nu sunt indepartate, semintele pot cadea pe sol si din ele vor iesi noi plante anul urmator. Nu le lasa sa te pacaleasca! Nu sunt aceleasi plante (nu s-ar mai numi anuale) ci sunt noi plante rasarite din semintele cazute anul trecut.

    Aceasta tendinta de a se autoinsamanta este naturala si daca iubesti gradinaritul organic si cat mai aproape de modelul naturii cu succesiunea libera a generatiilor, lasa plantele sa se autoinsamanteze. Cu trecerea anilor unele din aceste plante se vor extinde in gradina in directii aleatorii (dar totusi dictate de conditiile care sunt ideale fiecarei varietati).

    Majoritatea plantelor anuale infloresc de primavara pana toamna.

    Exemple de plante anuale: petunii, begonii.

    Plante bienale

    Este o oarecare confuzie intre plantele bienale si cele anuale. Planta bienala are un ciclu de viata care se intinde pe doua sezoane.

    Sezonul 1: rasarirea din seminte ca mici plante ce vor “hiberna” pe timpul iernii
    Sezonul 2: revenirea la viata a plantelor in primavara/vara urmatoare

    Plantele bienale se autoinsamanteaza deasemenea. Panselele pot fi anuale sau bienale, poftim inca un motiv de confuzie!

    Exemple de plante bienale: garofite, panselute.

    Plantele perene

    Plantele perene rasar an de an din aceeasi radacina/tulpina. Dureaza cativa ani pana ele se instaleaza bine in gradina. Gradinarii spun despre plantele perene ca in primul an dorm, in al doilea an se tarasc iar in al trei-lea an sar. Nefiind suficient de mature, unele din ele nu infloresc din primul an.

    Majoritatea plantelor perene infloresc odata pe an, pe o durata relativ scurta de timp (2-3 saptamani).

    Diferenta dintre plantele perene si cele anuale: plantele perene nu mor la sfarsitul sezonului cum fac anualele. Partile lor verzi de la suprafata pamantului mor, dar radacinile ierneaza in pamant si produc noi frunze anul urmator. Unele perene au totusi viata scurta (2-3 ani) dar semintele produse de ele genereaza noi plante (care te pot pacali sa crezi ca sunt aceleasi plante pentru ca rasar in aceleasi locatii). Alte plante perene pot trai zeci de ani.

    Exemple de flori perene: dalii, lalele, zambile, trandafiri.

    

  5. REBE spune:

    Cum apar curcubeiele ?
    Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede din imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară. În ce condiţii putem observa un curcubeu ?
    Pentru a fi martorii unui asemenea fenomen optic este nevoie să fie îndeplinite două condiţii. În primul rând este nevoie ca observatorul uman să fie poziţionat între Soare şi picăturile de apă. Stropii mărunţi de apă pot proveni fie de la ploaie, fie din aburul unei cascade sau chiar de la gura unui pulverizator al unui furtun de grădină. A doua condiţie este ca unghiul pe care Soarele, stropii de apă şi ochii observatorului îl formează să fie în intervalul 40o-42o. De aceea este nevoie ca fenomenul să se producă în dimineţile sau după-amiezele însorite imediat după ploaie. Altfel, noi, oamenii de la nivelul solului, nu am avea poziţia corespunzătoare observării curcubeului. Unghiul de 42o se datorează felului în care cele două refracţii succesive se produc la contactul luminii albe cu picăturile de apă (aşa cum este arătat mai jos).

    Formarea curcubeului (imagine preluată de pe wikipedia.org)

    Care este ordinea culorilor într-un curcubeu ?
    Ordinea culorilor dintr-un curcubeu este de la lungimi de undă mici în arcul exterior la cele mari în arcul interior. Succesiunea culorilor de la exterior spre interior este următoarea: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV).

    Distribuţia culorilor (imagine preluată de pe wikipedia.org)
    Cine a fost prima persoană care a explicat cum apare curcubeul ?
    Deşi Newton a fost preocupat şi a studiat în detaliu fenomenele optice de-a lungul vieţii sale, un călugăr german de la începutul secolului al XIV-lea a fost primul om care a descoperit cum se reflectă şi se refractă lumina la contactul cu o picătură de apă. Pentru a-şi susţine ipotezele formulate pe această temă, călugărul a umplut o sferă cu apă, a direcţionat o rază de lumină solară spre aceasta şi a observat separarea luminii albe în culorile curcubeului, precum şi reflexia luminii la contactul cu partea opusă celei prin care raza a intrat în contact cu sfera. Numele călugărului neamţ era Theodoric din Freiburg, iar anul descoperirii şi demonstraţiei sale, 1304.

    Ce reprezintă un curcubeu “supranumerar” ?
    Este un alt nume dat unui curcubeu dublu (vezi figura de mai jos). Curcubeul secundar are spectrul de culori inversat, este in exteriorul (deasupra) curcubeului original, iar intensitatea sa luminoasă este semnificativ redusă faţă de a primului. Un asemenea fenomen apare atunci când se produce o reflexie suplimentară a luminii în interiorul picăturilor de apă. În loc să se reflecte o singură dată în stropii de apă, lumina se reflectă de două ori, dând naştere unei imagini mai pale şi în oglindă a curcubeului primar.

    Curcubeul secundar (imagine preluată de pe wikipedia.org)
    Vedem cu toţii acelaşi curcubeu ?
    Din moment ce curcubeul depinde de poziţia Soarelui, a picăturilor de apă şi a observatorului, toţi cei care privesc simultan un curcubeu văd de fapt versiuni uşor diferite ale acestuia.
    Există curcubeu complet circular ?
    Toate curcubeiele ar fi complet rotunde, numai că suprafaţa terestră este un obstacol de netrecut în calea completării cercului. Totuşi, dacă observatorul se află la foarte mare altitudine, de exemplu într-un avion, curcubeie circulare pot fi văzute atunci când unghiul format de Soare, picăturile de apă şi avion este între 40o şi 42o. În acest caz curcubeul este orizontal, adică paralel cu solul, neputând fi blocat de suprafaţa Pământului. Este o privelişte unică !
    Răspunde
    REBE says:
    10 aprilie 2012 la 1:17 pm
    Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică[1].
    Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
    Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.
    Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secția din fizică care studiază energia nucleară.
    Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea.
    Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.[2][3] Albert Einstein se naște la 14 martie 1879, (orele 11:30 AM)[necesită citare]: la Ulm, Germania, într-o familie de evrei nepracticanți[4], fiul lui Hermann (comerciant) și Pauline Einstein.
    1880: Familia lui Einstein se mută la München, unde tatăl și bunicul său își deschid un mic atelier de produse electrice.
    Încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobișnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând impresia că este retardat mintal. Cu toate acestea, reușește să acumuleze o serie de cunoștințe numai prin efort individual. Din acest motiv, cei de vârsta lui nu îl înțelegeau și îl disprețuiau, ceea ce îl face să devină un copil retras. Datorită dificultății de a se adapta la școală, profesorii l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic și diferit, care nu vrea să învețe.
    1884:
    Micul Albert primește de la tatăl sau o busolă care îl fascinează în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .[5]
    La insistențele mamei, la 6 ani, Albert ia lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.
    Pe măsură ce creștea, se manifesta tot mai clar înclinația sa către dispozitive mecanice, modele fizice și pasiunea sa pentru matematică, abilitatea în a înțelege conceptele sale dificile.
    1885 – 1888: Albert este trimis la școala elementară catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere, tânărul primește lecții de iudaism acasă.[6] München
    1888 – 1894: Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).
    Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina,[7] rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere absolută.[7] Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.
    1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,[8] îl inițiază pe micul Einstein (10 ani) în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid.
    Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”.[9]. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală.
    1889: La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie(vezi: Sindromul Einstein, identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).
    1891: La vârsta de 12 ani a învățat geometria euclidiană.
    1894: La 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia datorită eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala.[7] Elveția
    1895:
    Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la Universitatea Politehnică elvețiană, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule),[10] deși avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute la examenul de maturitate.
    Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și lua diploma necesară.
    Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa, deși avea un caracter introvertit și singuratic.
    Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să viseze și să se aprofundeze în teoriile sale, formulând una din primele sale întrebări teoretice:
    „Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?”
    1896: La 17 ani, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-și întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a cânta la vioară.
    1898: Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura femeie de acolo, studentă la matematici), atrage atenția lui Einstein și acesta se îndrăgostește de ea.
    1899: La 20 de ani, Albert își încheie cea mai mare parte a studiilor și cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale.
    1900: Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematică și fizică.[11]
    Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere la profesorilor care aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).
    Răspunde
    REBE says:
    10 aprilie 2012 la 1:13 pm
    A fost prinsa cea mai mare pisica de apa dulce din lume O echipa de cercetatori de la National Geographic a capturat ceea ce poate fi cel mai mare peste de apa dulce din lume, o pisica de apa dulce cantarind aproximativ 350 de kilograme. Pestele a fost capturat in Tailanda. Dupa ce oamenii de stinta i-au pus un dispozitiv de urmarire, pentru a-i observa silul de viata, pestele a fost eliberat inapoi in apa, arata The Sun.

    Astfel de peste este cel mai mare din familia sa si poate fi gasit numai in anumite locatii din lume, precum raurile din sud-estul Asiei si cele din nordul Australiei, a aratat cercetatorul Zeb Hogan de la Universitatea Nevada din Reno, SUA.

    „Echipa de cercetatori a fost foarte norocoasa sa gaseasca atat de usor un exemplar atat de mare”, a spus Hogan. Pana la aceasta ora, aceasta captura de apa dulce este cea mai mare din istoria pescuitului, potrivit expertului.

    Specia pisicii de apa dulce thailandeze este ocrotita prin lege, fiind pe cale de disparitie din cauza bastinasilor care apreciaza in mod deosebit gustul carnii acestei specii de rechin de apa dulce.
    Răspunde
    REBE says:
    10 aprilie 2012 la 1:05 pm
    Cascada Angel
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Salto Angel
    Salto Angel sau Salto del Angel (Cascada Îngerului) se găsește în sud-estul Venezuelei, America de Sud fiind cu 978 m cea mai înaltă cascadă din lume,[1] (având o treaptă de 805 m). Băștinașii au numit-o Kerekupai-Merú ce înseamnă “Săritura cea mai adâncă” fiind confundată până nu demult cu Churún-Merú. Geografie

    Cascada aparține de Gran Sabana ce este o parte din parcul național Cainama. Cursul cascadei este un afluent al râului Rio Carrao, Salto Angel cade de pe Auyan-Tepui un platou muntos (suprafață 700 km²). Pe timpul căderii apei, (805 m) mai ales în anotimpul secetos, apa este pulverizată, picăturile de apă se preling pe pereții stâncoși fiind colectate intr-o vale adâncă intr-un râu torențial, după un traseu scurt, urmează încă o cădere de apă de 200 m adâncime. Alimentarea cascadei cu apă, este realizată prin furtuni cu ploi torențiale, fiind colectate pe suprafața platoului, la marginea acestui platou găsindu-se cascada.
    [modificare]Istoric

    Cu toate că venezuelanul Ernesto Sánchez la Cruz a descoperit cascada deja în 1910, numele cascadei poartă numele pilotului american Jimmie Angel care a redescoperit cascada în 1933. Redescoperirea cascadei de către pilotului american se datorează întâmplării, acesta primind o ofertă de 5000 de dollari pentru înconjorul muntelui venezuelan. El reușește să aterizeze pe platoul unui munte. Pilotul și însoțitorul lui au reușit în câteva zile să separe prin spălare o cantitate apreciabilă de aur din albia râului. Numai de la marginea platoului prin cădere (picaj) poate să părăsească cu avionul platoul muntos, zburând mai departe în căutare de aur, la data de 16 noiembrie 1933 deasupra canionului râului Rio Churun, descoperă cascada impunătoare care îi poartă numele. Doi ani mai târziu însoțit de soția lui incercarea de a ateriza pe platou eșuează, avionul lui este azi expus în Ciudad Bolivar (Venezuela).
    În 1949, o expediție condusă de fosta corespondentă de război, americanca Ruth Robertson, a srabatut canionul Churun în ambarcațiuni cu motor. Ea a zărit pentru prima dată cascada la lumina lunii, „un șuvoi lung de argint învăluit într-o strălucire galben-roșiatică”.
    Răspunde
    REBE says:
    10 aprilie 2012 la 1:03 pm
    Dispariţia dinozaurilor
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Impactul de la Chicxulub care ar fi dus la dispariția dinozaurilor – reconstituire artistică
    Disparția dinozaurilor se pare că a fost cauzată de un meteorit de mărimea unui orășel, care s-a ciocnit cu Pământul acum aproximativ 65 milioane de ani. Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperită de un nor uriaș de praf care a blocat lumina soarelui și astfel, a fost frig și întuneric timp de câteva luni. Odată cu dispariția plantelor au murit și dinozaurii ierbivori, iar datorită acestui fapt dinozaurii carnivori au murit și ei, rămânând fără hrană.
    În acest timp au erupt mulți vulcani care vărsau lavă pe suprafața Pământului și emanau gaze otrăvitoare în aer. Traiul pe Pământ devenise din ce în ce mai dificil.
    Cu toate acestea, nu toate vietățile au dispărut acum 65 milioane de ani. Animalele mici cum ar fi șopârlele, șerpii, păsările sau șobolanii au supraviețuit.
    După ultimele cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în apropiere de Mexic, unde în nord-estul orașului Chicxulub există un crater submarin uriaș cu un diametru de 200 km.
    Răspunde
    REBE says:
    10 aprilie 2012 la 1:02 pm
    Dinozaurii au fost animale vertebrate care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârșitul perioadei triasice. La sfârșitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, dinozaurii au suferit o extincție catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale și de impactul Pământului cu un meteorit uriaș de 40 Km diametru în golful Mexicului, numit “Chicxulub”, care a încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar și existența lor. Totuși, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezent pasărea “Archaeopterix”, care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă.
    Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracție în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esențială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârșit, ei au devenit parte integrantă și din multe cărți și filme renumite, așa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri științifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă.
    Termenul “dinozaur” este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși. Supraordinul “Dinosauria” a fost denumit formal de către savantul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός (deinos, de groaza, formidabil) și σαύρος (sauros, “șopârlă” sau “reptilă”). Owen a ales această combinație lingvistică cu referire la proporțiile impresionante ale acestor animale, precum și la arsenalul lor formidabil de dinți și ghiare.
    De fapt dinozaurii erau extrem de diverși, făcând parte din subclasa Diapsida. Unii erau ierbivori (în general ornitischieni), alții carnivori (saurischieni). Unii erau bipezi, alții erau patrupezi, iar alții (precum amozaurul) erau și bipezi și patrupezi, după cum o cerea situația.
    [modificare]Viața dinozaurilor

    Allosaurus

    Diplodocus

    Ankylosaurus

    Sellosaurus

    Stegosaurus

    Iguanodon
    Dinozaurii s-au răspândit în timpul dominației lor pe toată suprafața pământului și au cucerit aproape toate zonele (s-au găsit fosile de dinozauri până și în Antarctica), însă nu au reușit niciodată să cucerească nici aerul (unde dominau pterozaurii) nici apa (unde existau diverse reptile marine).
    Unii dintre ei erau ierbivori, pe când alții erau carnivori (speciile mari se hrăneau cu alte specii de dinozauri). Pentru a se proteja de speciile carnivore, ierbivorele au trebuit să se adapteze. Astfel sauropodele au atins dimensiuni considerabile.
    Alte specii au optat pentru deplasarea în grup sau pentru “arme” naturale împotriva carnivorelor. Un exemplu este Triceratops avea un guler osos în jurul gâtului și 3 coarne pe acesta cu care reușea să-l descurajeze chiar și pe celebrul T-Rex. Stegozaurul avea 3 spini la capătul cozii cu care se apăra împotriva atacatorilor.
    Hrana era o problemă în timpul dinozaurilor doar pentru speciile ierbivore. Plantele nu conțineau destule substanțe hrănitoare pentru a asigura necesarul zilnic al unui dinozaur; problema se agrava în cazul speciilor gigantice.
    Datorită insuficienței nutritive a hranei, un sauropod trebuia să-și petreacă majoritatea zilei mâncând, ceea ce îi lăsa puțin timp pentru alte activități ca de exemplu împerecherea. Ca și multe specii actuale probabil că și dinozaurii aveau diverse ritualuri de împerechere, deși oamenii de știință nu sunt ferm convinși de acest lucru. Gulerul osos si cele 3 coarne ale triceratopsului puteau fi folosite și pentru atragerea unei partenere, iar platoșele osoase de pe spatele stegozaurului puteau fi vascularizate pentru a deveni un punct de atracție pentru femele.

    Aceste reptile de mult disparute, care continua sa ne fascineze, au pierit complet acum circa 65.5 de milioane de ani, cu mult inainte ca omul sa-si faca aparitia pe aceasta planeta.
    Au fost identificate deja peste 600 de specii de dinozauri, de la animale gigantice pana la reptile de dimensiuni foarte modeste, asemanatoare cu soparlele de astazi. Aceste specii se incadreaza in aproape 30 de familii de dinozauri, clasificate destul de riguros de oamenii de stiinta. Dar, odata cu descoperirea unor alte schelete, noi specii continua sa fie clasificate si studiate.
    Dinozaurii se inmulteau prin oua, ca si reptilele din zilele noastre. Femela isi depunea ouale pe sol, intr-un fel de cuib facut in pamant. Dimensiunile si numarul oualor variau in functie de rasa de dinozaur careia ii apartineau. Uneori, ouale erau pur si simplu furate de alti dinozauri! Exista o specie care avea acest obicei, denumita stiintific oviraptor, ceea ce inseamna in latina “hot de oua”.
    Dinozaurii puteau inota, dar nu traiau numai in apa, spre deosebire de alte specii de reptile, contemporane lor, care erau acvatice: plesiozaurii si ichtiozaurii.
    Despre dinozauri se mai stie ca erau acoperiti cu solzi, dar nu se poate preciza cu siguranta culoarea pielii lor. De obicei, naturalistii ii reprezinta colorati asemanator reptilelor de azi, in nuante de verde, galbui sau cenusiu. Este doar o presupunere, dar probabil nu vom sti niciodata care era adevarata culoare a dinozaurilor.
    Nu se cunoaste nici cauza disparitiei dinozaurilor. Exista cateva presupuse cauze: o schimbare brusca a climei Pamantului, o epidemie devastatoare, lupta pentru existenta cu mamiferele care tocmai isi facusera aparitia, o eruptie vulcanica de mari proportii, un meteorit care a lovit Terra… Insa, la o analiza atenta, nici una dintre aceste teorii nu lamureste pe deplin misterul. Nu se poate explica de ce au disparut dinozaurii, in timp ce alte animale, contemporane lor (rechini, broaste testoase, crocodili) au supravietuit. Asa ca disparitia acestor animale care au stapanit candva planeta noastra ramane in continuare o enigma.
    Unele rase de dinozauri erau carnivore – teribile animale de prada, ca, de exemplu, fiorosul Tyranosaurus rex – altii erau erbivori. Variau foarte mult si ca dimensiuni, de la o talie gigantica, pana la dinozaurii pitici, de numai cateva zeci de centimetri.
    Stegozaurul era acoperit cu placi osoase, care il aparau de pradatori si il ajutau sa-si pastreze constanta temperatura corpului. In capatul cozii avea patru spini lungi, cu care, la nevoie, se putea apara. In ciuda infatisarii sale impresionante (masura 18 metri lungime si 3,5 metri inaltime), era un animal erbivor pasnic.
    Brontozaurul este unul dintre cei mai cunoscuti dinozauri.
    Avea si el dimensiuni mari, impunatoare (20 de metri lungime) si cantarea 35 de tone. S-au gasit oua fosile de brontozaur, de 20-30 cm lungime. Aceasta reptila se pare ca traia foarte mult. Mediul sau de viata era mlastina, caci se hranea cu plante acvatice.
    Un alt gigant erbivor era brachiozaurul, care se hranea cu frunzele copacilor, asemenea girafelor din zilele noastre, cu care de altfel semana destul de bine. Avea 14 metri inaltime, 26 de metri lungime si cantarea 50 de tone! Fosile de brachiozaur au fost gasite atat in Africa, dar si in America de Nord, ceea ce ii face pe geologi sa sustina ca aceste doua continente nu erau separate complet de ocean, in acele timpuri indepartate.
    Tyranosaurus rex era cel mai feroce dinozaur de prada, o adevarata teroare pentru celelalte animale. Este unul dintre cei mai cunoscuti dinozauri carnivori, poate si pentru faptul ca a fost “reinviat” in mai multe productii cinematografice SF. Cantarea 8 tone, avea 15 metri lungime si 8 metri inaltime. Mergea ridicat pe labele dinapoi; cele din fata erau extrem de mici. In ciuda dimensiunilor si a greutatii mari, era foarte agil. Avea dinti lungi, taiosi, cu care smulgea usor bucati mari de carne din prada sa. Primele fosile de Tyranosaurus rex au fost descoperite in anul 1900, in Statele Unite.
    Archaeopteryx era o reptila zburatoare, un fel de stramos al pasarilor. Masura 30 pana la 60 cm lungime si avea dinti, gheare si o coada osoasa, asemenea reptilelor. Poseda insa aripi si pene, ca o adevarata pasare. A trait in perioada jurasica, in Europa Centrală.
    Dinozaurul numit oviraptor nu era mai mare decat un caine. Se hranea cu ouale altor dinozauri. Gratie rapiditatii sale, fugea de indata ce fura oul.
    Pterodactylul era o alta reptila zburatoare, dotata cu aripi, dar nu avea pene. Era un pradator destul de agresiv. Toate aceste creaturi, disparute de mult, au fost facute din nou sa se miste, dar, din fericire, numai pe pelicula de film, de unii cineasti cu fantezie. Cel mai recent film populat cu dinozauri este binecunoscutul “Jurassic Park”.
    Răspunde

  6. REBECCA E FERICITA spune:

    Cea mai mare insula din lume Groenlanda , cea mai mare insula (2 175 600 km2). Situata în N Oc. Atlantic, între 59°46´ lat. N (Kap Farvel) – 83°39´ lat. N (Kap Morris Jesup) si 11°39´ long. V (Nordstrundingen) – 73°09´ long. V (Kap Alexander), G. este în realitate un grup de insule unite de o platosa (calota) de gheata, cu o grosime medie de 1 115m (grosime max. 2 000m). Deasupra calotei glaciare numita inlandsis – în afara careia ramân doar 341 700 km2 din suprafata G. – apar cunoscutele nunatak- uri, proeminente ale reliefului preexistent (un urias platou cristalin mai înalt spre marginile insulei) „înecat” de gheata (alt. max. Grunnbjørn Fjeld 3 700m).

    Clima este extrem de riguroasa, polara, cu temp. ce nu trec de 10°C nici în luna cea mai calda (Ivigtut, 9,9°C în iulie), precipitatii variabile (230 – 1 130 mm/an) si vânturi violente, cu deosebire în zona calotei glaciare. Vegetatia, adaptata acestor conditii aspre, este formata din muschi, licheni si arbori pitici iar fauna incude animale polare (ursi albi, foci, vulpi polare s.a.) si pasari (migratoare în majoritate).

    Groenlanda este cunoscuta europenilor din sec. al X-lea când Eric cel Rosu, sosit din Islanda, fondeaza în partea de S a insulei – pe care a numit-o Groenlanda („Tara verde”) – doua asezari, Oesterbugd si Vesterbugd. Prin sec. al XV-lea, datorita înrautatirii climei, aceste sate si-au încetat existenta, o noua colonizare începând în anul 1721 (anul fondarii actualei resedinte Godhåb).

    Obiect al unor explorari sistematice începând cu unltimul patrar al veacului trecut (Robert Edwin Rasmussen, Alfred Wegener s.a.). Groenlanda ramâne în continuare o regiume cu conditii de mediu vitrege pentru om (doar 150 000 km2, mai ales în SV, sînt locuibili), slab populata (51 000 loc. – 1973), cu resurse minerale partial cunoscute si exploatate (criolit extras de cca 100 de ani la Ivigtut, plumb extras la Mestersvig, grafit, cupru, carbuni, uraniu s.a.). Colonie daneza, G. este procamata la 5 iunie 1953 parte integranta a regatului Danemarcei. În G., la Cape York, a fost gasit cel mai mare meteorit (vezi articolul C. Y.), de asemenea se afla cel mai nordic oras de pe Terra (vezi articolul Thule) si cel mai mare parc national.

    Groenlanda este condusa de catre monarhul Danemarcei, actualmente Margareta II. Guvernul danez, condus de regina, numeste un Rigsombudsmand („Înalt comisar”) care reprezinta guvernul si monarhia daneze.
    Groenlanda are un parlament compus din 31 de membri, numiti în urma alegerilor generale. Seful de guvern este primul-ministru, care este de obicei liderul partidului majoritar din Parlament. Actualul prim ministru este Hans Enoksen.
    Groenlanda nu este parte a Uniunii Europene (a parasit în 1985 predecesorul UE, Comunitatea Europeana), desi Danemarca este stat membru al UE.

  7. REBECCA E FERICITA spune:

    Cele mai rare zece pietre pretioase Simbol al bogatiei si uneori al rafinamentului, pietrele pretioase au facut dintotdeauna obiectul dorintei a multora dintre doamnele inaltei societati. Va prezentam un top al pietrelor care ating superlativul „pretiosului”:

    10. Jeremejevite – 2.000 de dolari/Carat

    Jeremejevite este o piatra pretioasa originara din Namibia, transparenta, cu nuante de bleu sau galben. Forma ei in stare pura este de obelisc, putand fi usor confundata cu acvamarinul. Piatra a luat numele celui care a descoperit-o in 1883, cercetatorul Pavel Jeremejev.

    9. Opal negru – 2.355 de dolari/Carat

    Australia este cel mai important furnizor de opal, in prezent minele australiene asigurand 95% din productia de opal a lumii. Restul de 5% provine din Mexic, nordul Braziliei, Idaho si Nevada. Mai nou s-au descoperit zacaminte de opal si in Etiopia si Mali. Opalul negru si cel semi-negru sunt pietrele pretioase cu cel mai frumos joc de culori.

    8. Beril Rosu Smarald – 10.000 de dolari/Carat

    Berilul rosu este cea mai rara specie de beril, care include smaralde si acvamarine. Berilul rosu a fost descoperit pentru prima data in 1905, in Thomas Range, disctrictul Juab, Utah, insa in forma prea precara pentru a putea fi extras. Abia la sfarsitul anilor `50 s-au descoperit zacaminte consistente de beril, in Muntii Wah Wah din Utah, iar din 1978 a inceput extragerea acestuia.

    7. Musgravite – 35.000 de dolari/Carat

    Musgravite este una dintre cele mai noi si mai rare pietre pretioase din lume. In compozitia sa intra in principal beriliu, magneziu si aluminiu. Piatra a fost denumita astfel dupa orasul Musgrave (Australia) in care a fost descoperit primul zacamant. S-au mai gasit mici zacaminte de musgravite si in Madagscar, insa erau de o calitate prea proasta pentru a putea fi exploatate.

    6. Grandidierite – 50.000 de dolari/.5 Carat

    Grandidierite este o piatra pretioasa de culoare albastru-verzui, descoperita in Madagascar. Ea a fost numita astfel dupa cel care a descoperit-o, exploratorul francez Alfred Grandidier.

    5. Painite – 50-60.000 de dolari/Carat

    Painite a fost considerata a fi una dintre cele mai rare minerale din lume, in ziua de astazi mentinandu-se printre cele rare. A fost descoperita in 1950, in Myanmar, de catre Arthur C.D. Pain, care a si dat numele pietrei. Pentru multi ani la rand s-a stiut de existenta doar a trei mici bucati de painite. In 2005 erau inregistrate circa 25.

    4. Garnet albastru – 1.5 milioane de dolari/Carat

    Garnetul se gaseste in multe nuante, printre care si rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, mov, maro, negru, roz si incolor. Dintre toate acestea, cea mai rara este garnetul albastru, descoperita in 1990, in Bekily, Madagascar. S-au mai intalnit zacaminte de garnet albastru si in Statele Unite , Turcia si Rusia. Piatra isi schimba culoarea de la albastru-verzui – la lumina zilei, in mov – la lumina incandescenta , ca rezultat al unei mari cantitati de vanadium continuta in structura sa. In 2003 a fost vanduta cea mai scumpa piatra garnet albastru – 6.8 milioane de dolari pentru 4.2 carate.

    3. Serendibite 1.8-2 milioane de dolari/Carat

    Serendibite, descoperita in Sri Lanka, are o compozitie complexa, care include: calciu, magneziu, aluminiu, silicon, boron si oxygen. Pana acum se stie de existenta doar a trei specimene taiate, de 0.35 carate, 0.55 carate si 0,56 carate. Primele doua au fost descoperite de specialistul in pietre rare, D. P. Gunasekera. Cea mai mica dintre ele a fost vanduta cu 14.300 de dolari per carat.

    2. Diamante rosii – peste 2 milioane/Carat

    Diamantul rosu este o piatra foarte rara si, la vederea pretului per carat, as putea spune ca e cu adevarat „pretioasa”. The Argyle Mine din Australia produce o cantitate foarte mica de astfel de diamante, iar cea mai mare si mai frumoasa dintre ele este vanduta anual – sau din doi in doi ani – pentru cateva milioane de dolari.

    1. Jadeite peste – 3 milioane de dolari/Carat

    Pana acum cativa ani aceasta piatra era pentru cercetatori un mister, stiindu-se doar ca prima bucata a fost descoperita in Guatemala. Cea mai scumpa bijuterie cu jadeite a fost vanduta la o licitatie din Hong Kong, in 1997, pentru suma de 9,3 milioane de dolari. Colierul numara 27 de astfel de pietre, cu o marime de aproximativ 0,5 mm fiecare.

  8. Casy spune:

    Stiati ca..
    *In anul 1911 CASCASA NIAGARA a inghetat?
    *In Ungaria codul rosu de zapada se aplica atunci cand stratul de zapada este de 30,40 de cm.,iar la noi se aplica atunci cand stratul de zapada trece de 2,3 m.?

  9. F Bianca spune:

    Stiati ca…

    • Dupa prabusirea Colosului din Rhodos locuitorii au fost preveniti de un oracol, de o profetie, sa nu refaca statuia, astfel ca aceasta a ramas in pozitia in care cazuse timp de 900 de ani.

  10. F Bianca spune:

    Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata cat mai ales a celei subterane.

    Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.

    Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972)

  11. Casy spune:

    CARABUSUL

    Casrabusul este o insecta raspandita in toata Europa,la noi populand in regiunile cu terenuri nisipoase.
    Carabusii pradatori se recunosc usor dupa corpul lor zvelt,colorata neagra cu luciu metalic.Cele tinere sunt de un maroniu inchis.
    Lungimea corpului variaza intre 19-26 milimetri.
    Ziua,stau ascunsi peste tot unde este racoare,soarele putandu-le supraridica temperatura corpului,ceea ce ar duce la uscarea lor.Ziua dorm,noaptea la treaba.

  12. Miclaus Rebecca spune:

    Castelul Miclauseni

    Castelul Miclauseni, monument istoric de arta gotica, a fost construit in perioada 1880-1904 . Castelul era detinatorul unei biblioteci remarcabile alcatuita din aproximativ 60.000 de volume, printre care multe editii princeps sau foarte rare. Din pacate, majoritatea cartilor, colectiilor si toate bunurile de valoare au fost furate in anii 1944-1945 cand, datorita operatiilor militare din apropiere, castelul a fost abandonat. Incepand cu 1960 in castel se deschide Caminul-scoala . De atunci, cladirile s-au degradat continuu, cel mai mult avand de suferit castelul, prin deteriorarea picturilor, sobelor, pardoselii, tamplariei, a mansardei si acoperisului.lucrari de restaurare au avut loc in perioada 2003-2004, in prezent, o echipa de restauratori ai centrului mitropolitan “Resurrectio” Iasi, ocupandu-se de restaurarea decoratiilor interioare.

  13. cezara spune:

    Pentru ca organismul tau sa se odihneasca,trebuie sa dormi suficent de mult.
    Copiii de varsta ta trebuie sa doarma cel putin zece ore.
    Iar recent un compozitor japonez a compus o melodie speciala,adormitoare.
    Actiunea ei este atat de puternica,incat insusi autourul,intimp ce compunea,a adormit
    da cateva ori si chiara cazut de pe scaun.

  14. Stefan M spune:

    Plamanii

    ,,Plămânul (lat.pulmo) este un organ pereche la vertebrate, specializat pentru funcția de respirație.
    Animalele amfibii pe lângă plămâni mai au posibilitatea unei respirații branhiale acvatice asemănător peștilor. La animalele mamifere pulmonul este asemănător pulmonului uman, fiind alcătuit din pulmonul drept și stâng care sunt compartimentați în lobi (apicali, cardiac, diafragmatici).
    Pulmonul nu are o musculatură proprie procesul de inspirație este realizat activ de mușchii intercostali și mușchiul diafragm, pe când expirația este realizată în mod pasiv.
    Plamanii se găsesc în cutia toracică thorax fiind prin șanțuri împărțit în mai mulți lobi denumirea lor fiind dată de organul învecinat.
    Pulmonul este învelit de o membrană seroasă pleură lipsa aerului între pulmon, pleură și peretele toracic asigură procesul de inspirație prin dilatarea coșului pieptului care atrage după sine dilatarea plamanilor.
    In cazul unui pneumotorax când pătrunde aer în spațiul amintit pulmonul colabează nemai fiind alipit de pleură.
    Plamanul uman este alcătuit din lobul drept (Pulmo dexter) și lobul stâng (Pulmo sinister) împărțit la rândul lor prin adâncituri (șanțuri) în lobii pulmonari (Lobus superior et inferior), lobii apicali (Apex pulmonis), lobul cardiac, lobuli diafragmatici denumiți după organul vecin.
    Plamanul stâng este mai mic, datorită spațiului necesar cordului în cavitatea toracică, într-o poziție centrală se află bifurcația traheală (Bifurcatio tracheae) în bronhii, care la rândul lor se vor bifurca dicotomic în plămân în bronhiole, capacitatea medie de aer dintr-un pulmon este de 4100 – 5000 mL.
    Structura internă a plămânului aspect spongios, fiind alcătuit dintr-un sistem de bronhii (arborele bronṣic)ṣ ramificate care după fiecare ramificație devin tot mai fine (subțiri) terminându-se cu niște săculețe (alveole) care sunt de capilare bogat vascularizate, la acest nivel producându-se schimbul de gaze (CO2 și O2).”
    SURSA:,,Wikipedia”

  15. miclaus rebecca spune:

    Castelul Miclauseni

    Castelul Miclauseni, monument istoric de arta gotica, a fost construit in perioada 1880-1904 . Castelul era detinatorul unei biblioteci remarcabile alcatuita din aproximativ 60.000 de volume, printre care multe editii princeps sau foarte rare. Din pacate, majoritatea cartilor, colectiilor si toate bunurile de valoare au fost furate in anii 1944-1945 cand, datorita operatiilor militare din apropiere, castelul a fost abandonat. Incepand cu 1960 in castel se deschide Caminul-scoala .De atunci, cladirile s-au degradat continuu, cel mai mult avand de suferit castelul, prin deteriorarea picturilor, sobelor, pardoselii, tamplariei, a mansardei si acoperisului.Lucrari de restaurare au avut loc in perioada 2003-2004, in prezent, o echipa de restauratori ai centrului mitropolitan “Resurrectio” Iasi, ocupandu-se de restaurarea decoratiilor interioare.
    http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/6106/912963/2/IMG_4398a.jpg?width=600
    http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/6106/912963/14/IMG_4434a.jpg?width=600
    http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/321/6106/912963/9/IMG_4418a.jpg?height=450

  16. F Bianca spune:

    Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician evreu german, apatrid din 1896, elveţian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. Autorul teoriei relativităţii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică[1].
    Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei.
    Alte contribuţii ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarităţii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicaţii în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziţiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietăţile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiaţiei (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară şi geometrizarea fizicii.
    Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secţia din fizică care studiază energia nucleară.
    Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul ştiinţei. A fost un activ militant al păcii şi susţinător al cauzei poporului evreu căreia îi aparţinea.
    Einstein a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi peste 150 în alte domenii.[2][3]

  17. F Bianca spune:

    Proprietăţi fizice

    Cea mai simplă gaură neagră are masă, dar nu are moment cinetic. Aceste găuri negre sunt adesea denumite găuri negre Schwarzschild, după fizicianul german Karl Schwarzschild, care a descoperit soluţia ecuaţiilor de câmp ale lui Einstein din 1915.[1] Aceasta a fost prima soluţie exactă în teoria relativităţii generale din domeniul ecuaţiilor lui Einstein care a fost descoperită, şi în conformitate cu teorema relativităţii a lui Birkhoff numai soluţia vacuum prezintă o simetrie sferică a spaţiului-timp.[2] Acest lucru înseamnă că nu există nicio diferenţă observabilă între câmpul gravitaţional al unei astfel de găuri negre şi oricare alt obiect sferic de masă asemănătoare. Noţiunea populară a unei găuri neagre că „atrage în ea tot ” din ceea ce există în apropierea sa este, prin urmare corectă doar aproape de limita orizontului găurii negre; mai departe, câmpul gravitaţional extern este identic cu al oricărui alt corp cu masă asemănătoare[3]
    În general soluţiile găurilor negre au fost descoperite mai târziu, în secolul 20. Soluţia Reissner-Nordström descrie o gaură neagră cu sarcină electrică, în timp ce Kerr metrice randamentele o gaură neagră prin rotaţie. Mai mult în general, cunoscut staţionare soluţie Black Hole, Kerr-Newman metrice, descrie atât de încărcare şi, momentului cinetic.
    Formarea

    Când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare ca Soarele îşi epuizează „combustibilul” intră în colaps nemaiputând să susţină toate reacţiile ce au loc în interiorul ei. Ea explodează provocând o explozie de proporţii numită supernovă. Dar miezul stelei rămâne compact iar colapsul continuă. Particulele miezului se zdrobesc una de alta din cauza propriei gravitaţii până când tot ce rămâne este o gaură neagră.
    O explicaţie schematică a unei găuri negre ar fi următoarea:
    Se cunoaşte faptul că masa distorsionează spaţiul. Ce vrea să înseamne aceasta? Dacă spaţiul ar fi un un plan întins pentru ca Terra să poată exista în el, distorsionează. În locul unde se află Pământul, spaţiul nu mai este plan ci curbat deoarece se produce o adâncitură cauzată de masa Pământul. O gaură neagră produce o adâncitură extrem de mare în spaţiu.
    Un exemplu practic ar fi următorul:
    Avem un lac. Ne imaginăm că acesta reprezintă spaţiul. Punem câteva sfere în el care plutesc şi care reprezintă corpurile cereşti. Dacă în lacul respectiv ar apărea un vârtej de apă foarte puternic şi mai ales adânc, toata apa (care reprezintă spaţiul), şi odată cu el şi sferele (corpurile cereşti) ar fi atrase în acel vârtej, puterea cu care apa (spaţiul) este atrasă în vârtej este atât de mare încât sferelor le este imposibil să scape.
    Componenţa şi efectele

    La marginea unei găuri negre există o „graniţă” invizibilă numită orizontul evenimentului. Odată depăşită această graniţă nimic nu poate scăpa din gaura neagră, nici măcar lumina, motiv pentru care tot ceea ce se întâmplă într-o gaură neagră rămâne invizibil . În interiorul unei găuri negre, în ciuda aparenţelor, se presupune că este extrem de luminos, deoarece lumina este şi ea prinsă în gaura neagră. Materia absorbită de gaura neagră este supusă diverselor efecte fizice precum şi comprimării. În centrul unei găuri negre se află unul dintre cele mai misterioase fenomene fizice: singularitatea. Singularitatea este un punct de volum ce tinde spre zero dar care conţine o masă ce tinde spre infinit. În cazul unei găuri negre, singularitatea este masa unei întregi stele de minim 20 de ori mai mare ca Soarele nostru, concentrată într-un punct al spaţiului. Singularitatea are o forţă gravitaţională colosală, ea dând forţa de atracţie a unei găuri negre.
    O gaură neagră poate îngloba extrem de multă materie, în ciuda dimensiunilor ei nu tocmai mari, deoarece ea comprimă materia. Materia atrasă de o gaură neagră nu intra în ea cu o traiectorie dreaptă, ci rotindu-se în formă de spirală, apropiindu-se din ce în ce mai mult de gaură. În timp ce gaura neagră absoarbe multă materie din cauza rotirii acesteia în jurul găurii, gaura neagră doar pare neagră din cauza culorii materiei care, în timp ce se roteşte poate depăşi de zeci de ori mărimea găurii negre. Dar gaura neagră rămâne în centrul cercului de materie, fiind vizibilă.
    O gaură neagră super-masivă este un adevărat „monstru” spaţial. Ea este de milioane de ori mai mare decât o gaură neagră obişnuită şi poate captura de miliarde de ori mai multă materie decât conţine Soarele nostru. Aceşti „monştri” pot absorbi galaxii întregi. Majoritatea galaxiilor de mari proporţii (de ex: Calea Lactee) au în centrul lor o gaura neagră super-masivă.

  18. F Bianca spune:

    O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafaţă în interiorul căreia câmpul gravitaţional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafaţe, cunoscută şi sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiaţia electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind şi numele. Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută şi drept „singularitate”.
    La suprafaţa limită gravitaţia este atât de mare, încât nicio rază (particolă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafaţă limită deplasarea gravitaţională spre roşu este infinit de mare.
    Viteza de scăpare gravitaţională este la suprafaţa limită egală cu viteza luminii, aşa încât raza suprafeţei limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”.

  19. alexandru spune:

    Stiati ca firma Lego a fost infiintata de catre un cetatean cu numele de Ole Kirk Kristiansen, din Danemarca, in anul 1932?
    Numele este o abreviere de două cuvinte daneze „picior godt”, care înseamnă „joacă bine”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s