„Nu renunta si vei fi recompensata!„
Cine sunt eu?
Cine sunt azi, cine sunt peste cativa ani, nu conteaza perioada, important e ca in fiecare clipa sa constientizez adevarata mea natura. Sunt ochii mamei mele si inima tatalui meu. Sunt Miclaus Rebecca Stefana. Am 10 ani, sunt in clasa a III-a A la doamna invatatoare Ana Hodoroaba, care imi este foarte draga. Ca un copil constiincios , am multe medalii la concursuri si peste 40 de diplome la diferite competitii. Practic din cand in cand handbal la Clubul Sportiv Scolar Bacau , la domnul profesor Oprea Costel. Imi place pictura , sa citesc si sa-mi ajut parintii in treburile gospodaresti.
Daca nu treci prin afirmarea de sine, increderea de sinem respectul de sine si iubirea de sine nu vei avea niciodata control asuprea vietii tale, vei fi toata viata ta o papusa condusa de altii.
A invata sa fii printesa este adesea o lunga aventura. Experientele tale te vor ajuta sa descoperi unde iti sunt apreciate calitatile, dar sa te astepti sa apara si multe obstacole. Sa nu fii surprinsa daca vei intalni teama si invidie.Unele printese se nasc printese, si trebuie sa isi recastige aceasta pozitie, asa cum am facut eu, iar altele se nasc fiinte obisnuite si devin printese.Fiecare gest de politete este o bijuterie adaugata la coroana ta, iar fiecare gest lipsit de politete ii rapeste din stralucire.
Cum stii cine este o printesa „adevarata”?
♥ Creatii proprii:
Soarele se apropie de pamant atat de tare! Mi-e teama de prea multa caldura. Si totusi, imi place vara. E anotimpul meu preferat. Si cum sa nu fie daca nu mai am grijile scolii? Pot sa ma imprietenesc cu marea, cu muntele, pot sa alerg prin lanurile de grau, sa culeg cirese pe care sa mi le pun la urechi, pot sa colind lumea. Dar tot mi-e dor de colegii mei! De aceea, uneori ma plictiseasc. Vara, esti fermecatoare!
♣
O tara de vis
Tara , un porumbel imaculat
Muntii si vaile misterioase, imi spun:
– Esti roman!
Privesc la mare si imi soptesc in gand:
-Ce frumoasa esti!
Tara mea este cea mai draga!
Tara a avut povesti istorice, domnitori
Stefan, Cuza , Alexandru
Si multi alti eroi.
Tara e o floare.
Infloreste ca o sarbatoare,
In fiecare zi si rasarit de soare.
Treptele Scolii 10 
Se pare ca Pestele “Mandarin” ar fi cel mai frumos peste.Si privind o fotografie cu acest peste ne putem da seama de acest lucru.Denumirea sa populara este Synchiropus splendidus si acest peste chiar este spelndid.Este un peste de apa sarata ce provine din oceanul Pacific din familia Callionymidae.Acest peste se comercializeaza si se pare ca unii pasionati de acvaristica mai exact pasionati de acvariile cu apa sarata detin acest peste.Era de asteptat sa fie un peste pretentios si asa si este.Daca este cresscut in captivitate are nevoie de un acvariu de minim 200 litri cu spatiu amplu de inot,iar temperatura apei ar trebui sa fie aproximativ 24 grade.
Acest peste atinge lumgimea de 8 cm si diferenta dintre mascul si femela ar fi ca masculii au corpul mai dezvoltat ca femelele.Daca ar fi sa-i descriem corpul putem spune ca prezinta un cap lat si un corp frumos colorat.Prezinta o multime de culori cum ar fi:albastru,portocaliu galben si verde.Pestele Mandarin nu are solzi si secreta un mucus foarte urat mirositor.
ce colorat e acest peste! chiar ca e foarte frumos!
CEL MAI SCUMP CÂINE DIN LUME- Un pui de Mastif Tibetan a fost vândut cu 1,5 milioane $
ce multi bani!cine ar cheltui atat de mult pentru un caine?presupun ca cei putred de bogati, ce iubesc animalele!
daca a platit atat de mult presupun ca acel caine era si simpatic, si cuminte!
Continentul Asia e in doliu, dupa ce malaiezianul Ali Khan Samsudin, supranumit Regele serpilor si al scorpionilor, a fost rapus de muscatura animalului sau preferat, o cobra regala.
Khan, regele serpilor si scorpionilor se afla in plin spectacol la Kuala Lumpur, in fata a peste doua mii de oameni, care au ramas inmarmuriti cand au vazut cobra regala repezindu-se la fata celui mai cunoscut imblanzitor de serpi din lume. Malaiezianul era unul dintre cei mai iubiti show-meni din Asia, fiind inscris in 1997 in Cartea Recordurilor, dupa ce a trait alaturi de 400 de serpi, timp de 40 de zile, intr-o cutie de sticla. Anul urmator, regele serpilor si al scorpionilor, a intrat din nou in Guinness Book, dupa ce a locuit alaturi de 5.000 de scorpioni, intr-un acvariu de sticla, timp de 21 de zile.
Membrii familiei s-au declarat socati de moartea lui Ali Khan, mai ales ca acesta a mai fost muscat de doua ori de aceeasi cobra, fiind salvat de la moarte de medici. Am vorbit cu el imediat ce a fost muscat, nu ne-am ingrijorat, mai ales ca a mai fost muscat de acelasi sarpe. Cred totusi ca organismul lui a fost foarte slabit din cauza diabetului de care suferea si nu a mai putut lupta cu otrava, a declarat fiul lui Khan.
Cobra regală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cobra regală
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Reptilia
Ordin: Squamata
Subordin: Serpentes
Familia Elapidae
Gen: Ophiophagus
Nume binomial
Nume: Ophiophagus hannah
Clasificare: Cantor, 1836
Arealul de răspândire al șarpelui
Acest cadru: vizualizare • discuție • modificare
Cobra regală (Ophiophagus hannah) este o specie de șerpi veninoși din familia Elapidae. Este singura specie din genul taxonomic „Ophiophagus”, în limba greacă înseamnă „mâncător de șerpi”, denumire îndreptățită deoarece hrana cobrei regale este compusă numai din șerpi și sopârle.
Cobra regală este un șarpe de talie mare, el atinge în mod normal o lungime de 3 – 4 m, când s-a descoperit un exemplar care avea lungimea de 5,59 m, s-a căzut de acord că este cel mai mare șarpe veninos din lume.
Cobra regală poate fi întâlnită în regiunile cu păduri din Asia de Sud Est, este un șarpe care trăiește pe sol. Mușcătura unei cobre regale produce de regulă moartea unui om adlut. Accidentele sunt însă foarte rare produse de mușcătura cobrei, deoarece șarpele nu este deosebit de agresiv și duce o viață retrasă în păduri. Caractere morfologice
Cobra regală, cu lungimea medie de 3 – 4 m, este cea mare specie din grupa șerpilor veninoși, exemplarele cele mai mari de aproape 6 m, fiind întâlnit în Thailanda, 4,25 m în Filipine. Coada măsoară ca. 20 % din lungimea șarpelui, în caz de atac ia poziția cu gâtul dilatat, ca în cazul cobrelor veritabile Naja. Ca și la ceilalți șerpi din familia Elapidae, capul cobrei regale este acoperit de 9 solzi mari așezați simetrici. Culoare șerpilor adulți este diferită, cu nuanțe de la brun deschis, măsliniu până la negru, animalele adulte au pe tot corpul o culoare uniformă.
[modificare]Areal de răspândire
Cobra regală este răspândită pe un areal întins în regiunile cu păduri tropicale, dar poate apare și pe plantațiile din Asia de Sud Est. Acest areal se întinde din sudul și estul Indiei, Indochina de sud, Indonezia, Malaezia, Myanmar până pe insulele Filipine.
[modificare]Mod de viață
Cobra regală
Modul de viață al cobrei regale este cunoscut că este un șarpe activ ziua care trăiesc pe sol. Dar sunt unii autori ce susțin că șarpele ar fi fost văzut și în copaci și că ar fi și noaptea activ. Hrana lor constă exclsiv din șopârle și șerpi. Prada după ce a fost mușcată, este fixată până nu se mai mișcă, aceasta poate dura un timp de 10 – 30 minute. Cobra regală este ovipară (se înmulțește prin ouă), fiind singura specie cunoscută care construiește cuib, care conține între 20–40 de ouă. În India depune ouăle între lunile aprilie – iulie, în Indochina de sud s-au găsit în august un cuib construit din frunze cu 25 de ouă de cobră regală. Femela apără vehement cuibul față de dușmani, dar cu exepția apărării cuibului, șarpele este mai puțin agresiv față de om. Veninul cobrei este o neurotoxină care are doza letală DL501,2–3,5 mg /kg. greutate coprporală. Din cauza cantității mari de venin inoculat mușcătura cobrei regale este de regulă mortală. Simptomele tipice care apar sunt: tumefierea intensă a locului mușcat, care se extinde, dacă cel mușcat nu este imediat tratat, moartea survine prin asfixie, după 20 de minute, au fost semnalate și cazuri când cel mușcat a murit după 12 ore. Se cunosc până în în anul 1191, 35 de cazuri, când omul a fost mușcat de șarpe, din care 10 au fost cazuri mortale. Nu sunt date suficiente pentru a preciza gradul de periclitate în care se află cobra regală.
informatiile trebuie sa le scrii la curiozitati!
Litru
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
litru
sistem DIN 1301-1
simbol L, l
domeniu volum
utilizare lichide, gaze
simboluri V
în SI 1 L = 0,001 m³
Litrul (l) este o unitate de măsură pentru volum (spațial). Are ca simbol reprezentativ de unitate literele l și L. Litera L a fost adoptată pentru a se putea evita posibile confuzii înre litera „l” și cifra „1” atunci când trebuiesc scrise alăturat. Litrul este utilizat ca unitate de măsură pentru volum (capacitate spațială), alături de unitatea SI metru cub (m³). Un litru corespunde unui decimetru cub (1 dm³), asta însemnând a mia parte (miime) dintr-un metru cub (1/1000 m³).
[modificare]Submultipli și multipli
Un litru (1L) are, exprimat în submultipli o capacitate de:
10 decilitri (dl)
100 centilitri (cl)
1000 mililitri (ml)
Asta înseamnă că 1 dl=0,1L; 1 cl=0,01L; 1 ml=0,001L.
Multiplii litrului sunt:
decalitrul (are 10 litri)
hectolitrul (are 100 litri)
kilolitrul (are 1.000 litri)
Unitate de măsură (Prefixe SI)
Nume yotta zetta exa peta tera giga mega kilo hecto deca
Simbol Y Z E P T G M k h da
Factor 1024 1021 1018 1015 1012 109 106 103 102 101
Nume deci centi mili micro nano pico femto atto zepto yokto
Simbol d c m µ n p f a z y
Factor 10−1 10−2 10−3 10−6 10−9 10−12 10−15 10−18 10−21 10−24
Acest articol despre o unitate de măsură este un ciot.
trebuia sa scrii la informatii
Se mai folosesc si alte unitati de masura, cum ar fi litrul.1 m³ = 1000 litriCe legatura exista intre metri cubi, litri, decimetri cubi si kilograme poti saafli aici:http://matematicaesimpla.com/unitati-de-masura-in-ce-se-masoara-volumul/Metrul (cub) se noteaza cu m mic deoarece nu provine dintr-un numepropriu. Unitatile de masura care nu provin din nume proprii, cum ar fimetrul, se scriu cu litere mici.Mai multe informatii gasesti aici:http://en.wikipedia.org/wiki/Volume—-Intrebarea originala a fost : Unitati de masura pentru volum
Unitati de masura pentru masa
Unitati de masura pentru masaMasa se masoara in kilograme. Kilogramul se noteaza cu k.Atentie : masa nu este acelasi lucru cu greutatea. Vezi si unitati demasurapentru greutate.Kilogramul este unitatea de masura pentru masa, acceptata in SistemulInternational. Se mai folosesc si alti multipli (t = tona) si submultipli (g =gramul):1 t = 1000 kg1 kg = 1000 gKilogramul se noteaza cu k mic deoarece nu provine dintr-un numepropriu. Unitatile de masura care nu provin din nume proprii, cum ar fimetrul, se scriu cu litere mici.Mai multe informatii gasesti aici:http://en.wikipedia.org/wiki/Kilogram
—-Intrebarea originala a fost : Unitati de masura pentru masa
Unitati de masura pentru presiune
Unitati de masura pentru presiunePresiunea se masoara in Pascali. Pascalul se noteaza cu Pa.
Pascalul este unitatea de masura pentru presiune, acceptata in SistemulInternational. Se mai folosesc si alte unitati de masura, cum ar fi bar-ul.1 bar = 100 kPa = 100000 Pa1 Pa = 0,00001 bar Pascalul se scrie cu P mare, deoarece provine dintr-un nume propriu(Blaise Pascal). Unitatile de masura care nu provin din nume proprii, cumar fi metrul, se scriu cu litere mici.Pascalul este o unitate de masura derivata, adica nu face parte din setulde baza (l, kg, s, A, K, cd, mol).1 Pa = 1 N / m²Mai multe informatii gasesti aici:http://en.wikipedia.org/wiki/Pressure—-
Intrebarea originala a fost : Unitati de masura pentru presiune
Unităţi de măsură pentru lungime
Unitati de masura pentru lungime
Lungimea se măsoară în metri. Metrul (notat cu m) este unitatea demăsură pentru lungime, în Sistemul Internaţional.Alte unităţi de măsură pentru lungime, pentru ţările care nu respectăSistemul Internaţional:- inchi (pentru Statele Unite şi Marea Britanie)1 inch = 2.54 cm
Unităţi de măsura : Cât are un ar?
Întrebarea originală este “
cati ari sunt in 1000 mp?
”Arul este o unitate de măsură pentru suprafaţă. Este egal cu 100 de metripătraţi (mp).1 ar = 100 mp, deci 100 mp = 1 ar. Asadar, 1000 mp = 10 ar.
Multiplii şi submultiplii metrului
Metrul se notează cu m şi este o unitate de măsură pentru lungime.Multiplii metrului sunt:decametrul (dam), hectometrul (hm) şi kilometrul (km).Submultiplii metrului sunt:decimetrul (dm), centimetrul (cm) şi milimetrul (mm).
Atenţie: decametrul se notează dam, pentru că dm se foloseşte pentru decimetru.
Cât este fiecare?
1 dam = 10 m1 hm = 100 m1 km = 1000 m1 dm = 0,1 m1 cm = 0,01 m1 mm = 0,001 m
Ce relaţie există între multipli şi submultipli?
1 dam = 10 m = 100 dm = 1000 cm = 10000 mm1 hm = 10 dam = 100 m = 1000 dm = 10000 cm = 100000 mm1 km = 10 hm = 100 dam = 1000 m = 10000 dm = 100000 cm = 1000000mm1 dm = 0,1 m = 0,01 dam = 0,001 hm = 0,0001 km1 cm = 0,01 m = 0,001 dam = 0,0001 hm = 0,00001 km1 mm = 0,001 m = 0,0001 dam = 0,00001 hm = 0,000001 kmVezi şiMultiplii şi submultiplii litrului.
Multiplii şi submultiplii litrului
Întrebarea originală este: “
Care sunt unităţile litrului?
“.Litrul se notează cu l şi este o unitate de măsură pentru volum.Multiplii litrului sunt:decalitrul (dal), hectolitrul (hl) şi kilolitrul (kl).Submultiplii litrului sunt:decilitrul (dl), centilitrul (cl) şi mililitrul (ml).
Atenţie: decalitrul se notează
dal
, pentru că
dl
se foloseşte pentru decilitru.Fiecare prescurtare este valabilă într-un anume context. De exemplu, lamatematică
dl
înseamnă
decilitru
, pe când în scrisorileoficiale,
dl
înseamnă
domnul
.
Cât este fiecare?
1 dal = 10 l1 hl = 100 l1 kl = 1000 l
1 dl = 0,1 l1 cl = 0,01 l1 ml = 0,001 l
Ce relaţie există între multipli şi submultipli?
1 dal = 10 l = 100 dl = 1000 cl = 10000 ml1 hl = 10 dal = 100 l = 1000 dl = 10000 cl = 100000 ml1 kl = 10 hl = 100 dal = 1000 l = 10000 dl = 100000 cl = 1000000 ml1 dl = 0,1 l = 0,01 dal = 0,001 hl = 0,0001 kl1 cl = 0,01 l = 0,001 dal = 0,0001 hl = 0,00001 kl1 ml = 0,001 l = 0,0001 dal = 0,00001 hl = 0,000001 klVezi şiMultiplii şi submultiplii metrului.
Unităţi de măsură pentru pietre preţioase
Pietrele preţioase se măsoară în carate. O carată este egală cu 0,2 grame.
Multumim! Ai venit cu acest mesaj la timpul potrivit. Sa speram ca-l vor citi cat mai multi colegi.
infotmatiile trebuie sa le trimiti la curiozitati!
pardon!informatiile
MALLORCA
Este cea mai mare insula din Spania; turistii aleg ca destinatie Mallorca pentru ca sunt atrasi in egala masura de peisajele magnifice dar si de viata de noapte. Cluburile si barurile din centrul capitalei Palma dar si din orasul El Arenal atrag petrecaretii din toata Europa. Iar dimineata dupa petrecere, Mallorca iti pune la dispozitie plajele virgine pe care te poti relaxa in voie, una dintre acestea fiind plaja Puro. Pentru turistii interesati mai mult de cultura decat de viata de noapte a orasului, Palma ofera si alte obiective turistice cum ar fi Catedrala La Seu si Palacio Real (Palatul Regal) din Almudaina. Dincolo de capitala, daca alegi sa hoinaresti prin partea centrala a insulei, pe langa oraselul Manacor, poti sa descoperi mici sate idilice cu pietele lor excentrice.
GRAN CANARIA
Gran Canaria este o insula spaniola situata la 125 de mile de coasta Africii de Vest si face parte din Insulele Canare. Insula este populata partial dar este “o zona fierbinte” pentru turistii care vor sa se relaxeze pe una din multele plaje situate in partea sudica a orasului Maspalomas. Turistii ahtiati dupa cultura pot alege sa viziteze Castillo de la Luz, o fosta fortareata menita sa apere orasul de atacurile piratilor. Acum fosta fortareata din capitala Las Palmas a devenit muzeu. Turistii care doresc sa adauge putina aventura si adrenalina vacantei lor pot alege sa viziteze centrul insulei Gran Canaria care se mandreste cu un varf muntos cu o inaltime de 2000 de metri, Pozo de las Nieves, care atrage excursionisti din toate colturile lumii.
RHODOS
Idilica insula greceasca este patria faimosului Colos din Rhodos dar si una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii. Centrul vechi al Rhodosului contine fragmente/ramasite din Evul Mediu si a fost inclus in patrimoniul UNESCO. Dincolo de atractia exercitata de trecutul istoric, golfurile protejate de vant din Kallithea, fac din Rhodos o destinatie de vacanta la moda, unde te poti bucura de sporturile nautice cum ar fi scufundarile.
TENERIFE
Tenerife, cea mai mare insula dintre Insulele Canare, atrage turisti din lumea intreaga oferindu-le oportunitatea de a explora cel mai inalt varf muntos al Spaniei dar si unele situri arheologice ce fac parte din patrimoniul UNESCO. Dominand insula Tenerife, muntele Pico del Teide cu o inaltime de 3718 metri asigura o priveliste deosebita pentru ochii turistilor; din varful muntelui acestia pot admira craterele vulcanice dar fi fauna bogata. Universitatea San Fernando de la Laguna din San Cristobal de la Laguna este cea mai veche universitate din Insulele Canare si face parte din patrimoniul UNESCO. O alta atractie turistica ce se afla pe lista patrimoniului UNESCO este muntele Teide un vulcan aflat in stare latenta momentan.
IBIZA
Insula spaniola Ibiza si-a castigat notorietatea ca fiind o destinatie extrem de cautata de catre turistii tineri datorita cluburilor sale scandaloase printre care enumeram Pacha, Space si Amnesia, care in perioada verii sunt extrem de populate de unii dintre cei mai faimosi DJ din lume, de fotomodele si celebritati. Ibiza se mandreste cu cel mai mare club din lume, clubul Privilege, cu o capacitate de 10000 de persoane. Insula, desi este o asa zisa “zona fierbinte” pentru tinerii adepti ai placerilor, isi atrage turistii prin peisajele sale frumoase. Mica rezervatie naturala Es Vedra ce acopera aproape 2 km din partea coastei vestice a Ibizei, situata in Cala d’Hort este nelocuita si le da oportunitatea turistilor sa admire cele mai spectaculoase apusuri de soare.
FUERTEVENTURA
Insula Fuerteventura face si ea parte din Insulele Canare si este o destinatie extrem de populara printre pasionatii de sporturi nautice. Insula este cunoscuta pentru vanturile sale puternice si atrage turisti pasionati de navigatie, surfing si windsufing din intreaga lume. Situata la aproximativ 115 km de coasta marocana, Fuerteventura se mandreste cu plaje de un alb imaculat dar si cu plaje vulcanice acoperite de nisip negru, pe care turistii le pot vizita cu ajutorul unui ghid turistic.
CORFU
Insula Corfu face parte din Insulele Ioniene si este adanc marcata de mitologia greaca. Este locul unde zeul marilor, Poseidon, si-a adus sotia, pe Korkyra si chiar poetul Homer aminteste de aceasta insula in faimosul poem Odiseea. In zilele noastre, Corfu este recunoscuta pentru vegetatia sa si adesea se face referire la ea sub numele de “insula verde”. Maslinii, ce pot atinge o inaltime de 20 de metri domina partea sudica a insulei. Printre punctele de referinta ale insulei se numara si manastirea Moni Paleokastritsa, situata pe o stanca inalta, ce ofera o priveliste fantastica asupra intregii insule.
LANZAROTE
Insula spaniola Lanzarote este a patra ca marime dintre Insulele Canare si relieful sau a luat nastere in urma eruptiilor vulcanice. Turistii care aleg sa viziteze rezervatia naturala a insulei, cunoscuta sub numele de Timanfaya, pot afla informatii despre originea vulcanica a insulei in timp ce savureaza mancarea in restaurantul El Diablo situat in apropiere, unde carnea este preparata deasupra unui crater vulcanic. O alta alternativa pentru turisti ar fi vizitarea cavernelor si tunelelor formate de curgerea subterana a lavei vulcanice in Cueva de los Verdes, in partea nordica a insulei langa Jameos del Agua. In 1994, Lanzarote a fost declarata biosfera naturala protejata deUNESCO.
MENORCA
Localizata langa populara destinatie turistica, Mallorca, Menorca este a doua insula ca marime ce face parte din Insulele Baleare. Menorca atrage numerosi turisti dornici de un bronz perfect pe una din nenumaratele sale plaje dar si turisti interesati de arheologie. Labirintul de pesteri, santierele arheologice si ruinele antice, fac din Menorca un loc deosebit pentru excursionisti. Cei interesati de arhitectura pot alege sa viziteze Fortareata La Mola situata in aporpierea portului Mao sau Muzeul Minorca situat in incinta unei manastiri construita in secolul XV si care iti ofera oportunitatea de afla cate ceva din istoria insulei.
SANTORINI
Insula greceasca are un relief deosebit datorita eruptiilor vulcanice. Este cunoscuta pentru arhitectura sa unica, cu case albe si acoperisuri albastre construite in stanca. Turistii interesati de istoria insulei pot alege sa se plimbe de-a lungul rutelor formate de craterele vulcanice sau pot sa viziteze santierele arheologice si ruinele din Old-Thera. Decorul romantic al insulei si plajele sale magnifice, fac din Santorini o destinatie de vacanta perfecta pentru indragostiti.
Peşteri cu licurici pe post de steluţe, peşteri în care cresc uriaşe cristale, peşteri de gheaţă ori peşteri cu fantome – acestea sunt numai câteva dintre cele mai celebre, cele mai uimitoare, cele mai spectaculoase din lume. Şi nici România nu se lasă mai prejos în acest domeniu!
Peştera de Cristal (Mexic)
Cea mai mare peşteră de cristal din lume este cunoscută şi sub denumirea de „Capela Sixtină a cristalelor” şi conţine cele mai mari cristale naturale din lume, unele înalte de 11 metri. Peştera se află la o adâncime de 290 de metri, în interiorul muntelui Naica, de unde se extrage aur, argint, cupru şi zinc.
“Cueva de los Cristales” are o formă de potcoavă şi măsoară 10 metri în lăţime şi 30 de metri lungime.
Peştera Majlis al Jinn (Oman)
A doua cea mai mare peşteră din lume este situată în zona Platoului Selma, la o altitudine de 1600 de metri, în Sultanatul Oman.
Accesul în peşteră se face printr-o deschizătură în pământ, cu o frânghie. Înălţimea camerei interioare este de 120 – 150 de metri, iar podeaua are dimensiunile de 300 pe 200 de metri. Este atât de mare, încât Piramida Giza din Egipt (cea mai mare dintre toate) ar încăpea aproape perfect în peşteră.
Peştera Licuricilor – Waitomo Glowworm (Noua Zeelandă)
Este denumită şi “paradisul licuricilor”, aceştia atârnând peste tot, de tavanul peşterii. Peisajul strălucitor este dat de larve, care imită cerul nopţii pentru a-şi atrage prada şi, în acest scop, “croşetează” nişte sfori de mătase ce ademenesc insectele.
Peşterile de gheaţă Eisriesenwelt (Austria)
Cele mai mari peşteri de gheaţă cunoscute de om se află în munţii Tennengebirge, în apropiere de Salzburg, şi se întind pe o suprafaţă de 40 de kilometri. Din întregul circuit glaciar numai o porţiune e deschisă pentru accesul turiştilor.
Peştera Fantomei (Venezuela)
„Cueva del Fantasma”, adică Peştera Fantomei, în limba spaniolă – este atât de mare, încât în interiorul ei ar putea zbura, fără probleme, două elicoptere. Înăuntru există şi o cascadă, care se revarsă dintr-un perete şi formează un lac mic, la baza peşterii.
Fantastic Cave Pit (SUA)
Este cea mai adâncă groapă din Statele Unite. Gura de intrare a peşterii măsoară 179 de metri în înălţime şi este locul ideal pentru amatorii de rappel. O piatră aruncată de sus ajunge pe fundul peşterii în 8 secunde.
Peştera Dongzhong (China)
Peştera şi-a câştigat locul printre cele mai fascinante din lume nu neapărat datorită unor formaţiuni deosebite din interiorul său, ci mai mult pentru faptul că adăposteşte o şcoală primară! Aici învaţă copiii din satul Miao, ţinutul Ziyun, într-o încăpere cu aspect de hangar, formată în urma acţiunii vântului, apei şi a mişcărilor seismice.
În ţara noastră există peste 12.000 de peşteri, unele mai mari şi mai spectaculoase decât altele, unele deschise publicului, iar altele rezervate doar studiului şi cercetării specialiştilor.
Peştera Muierii (Gorj)
Peştera Muierii (sau Muierilor) este situată în judeţul Gorj, în localitatea Baia de Fier. Şi-a căpătat acest nume în vremurile în care bărbaţii plecau la război, iar femeile şi copiii, rămaşi fără apărare, se adăposteau în această peşteră, pentru a nu fi descoperiţi de duşmani.
Peştera este lungă de circa 3.600 de metri şi este formată din 4 nivele. Etajul rezervat turiştilor se află la 40 de metri înălţime şi este lung de 573 de metri. Peştera Muierii, “sculptată” de râul Galbenul, cuprinde mai multe încăperi şi formaţiuni spectaculoase, toate completate de grupuri uimitoare de stalactite şi stalagmite.
Peştera Scărişoara
Este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România, situată în Munţii Apuseni, la o altitudine de 1165 de metri deasupra nivelului mării. Peştera Scărişoara are 105 metri adâncime şi 720 de metri lungime, iar accesul se face pe o scară metalică. Turiştii ajung în Sala Mare, cu o lungime de 108 metri şi o lăţime de 78 de metri, singura pe care o pot vizita direct. Celelalte săli, denumite Biserica (cu peste 100 stalagmite), Rezervaţia Mare, Galeria Coman şi Rezervaţia Mică sunt rezervate oamenilor de ştiinţă.
Volumul de gheaţă din peşteră este de 75.000 de metri cubi, iar gheţarul măsoară 26 de metri înălţime. Temperatura medie nu trece de un grad Celsius vara şi coboară până la -7 grade Celsius iarna.
Peştera Urşilor
A fost descoperită în 1975, iar de atunci a devenit una dintre principalele destinaţii turistice ale Munţilor Apuseni şi una dintre cele mai vizitate peşteri din ţara noastră. Peştera Urşilor se află în judeţul Bihor, lângă localitatea Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 de metri.
Numele peşterii vine de la numeroasele fosile de „urşi de cavernă” descoperite acolo, fiind un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani.
Peştera Urşilor este lungă de peste 1.500 de metri, şi este compusă din galerii aflate pe două nivele. Galeria superioară, lungă de 488 de metri, poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 de metri este rezervată specialiştilor.
Peştera Vântului
Este cea mai mare peşteră din România, cu o lungime totală de 52 de kilometri. Se află în Munţii Pădurea Craiului, în vecinătatea localităţii Şuncuiuş, însă doar o mică parte din ea este accesibilă turiştilor. A fost descoperită în anul 1957, iar numele i se datorează curenţilor puternici de aer care se simt mai ales la intrare.
Peştera Piatra Altarului
Este una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară – o spun specialiştii, căci doar ei au acces acolo. Turiştii obişnuiţi nu pot, cel puţin deocamdată, să viziteze în voie cele patru mari galerii, botezate Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor.
Peştera se află în zona Padiş, în munţii Bihorului, şi a fost descoperită de un clujean, Daniel Cârlugea, în 1984.
Peştera Liliecilor (Peştera Gura Dobrogei)
Situată în Dobrogea, lângă comuna Târguşor, această formaţiune calcaroasă are o lungime a galeriilor de 480 de metri şi adăposteşte o mulţime de vieţuitoare, studiate cu atenţie de specialişti. Între acestea, cele mai interesante sunt coloniile de lilieci, şi în special liliacul cu mustăţi.
Peştera Limanu
Tot în Dobrogea, la circa 5 kilometri de Mangalia, se află peştera Limanu, lungă de 3.200 de metri. Este cunoscută şi a început să primească vizitatori încă de la începutul anilor 1900. Şi în această peşteră trăieşte o faună bogată – inclusiv colonii mari de lilieci.
Turiştii sunt atraşi mai ales de poveştile misterioase care circulă pe marginea acestui labirint subpământean, un loc încărcat de istorie, care face parte dintr-o reţea vastă de galerii subterane. Potrivit folclorului local, respectivele galerii s-ar întinde până în Bulgaria, şi chiar până în Turcia.
Legendele spun că în această peşteră se refugiau localnicii, atunci când erau invadaţi de duşmani, încă de pe vremea geto-dacilor. Şi tot legendele i-au dat renumele de “peştera comorilor”, presupunându-se că refugiaţii îşi ascundeau aici avuţiile cele mai de preţ.
In Lumea Animalelor, marimea reprezinta un factor important in lupta pentru supravietuire. Contrar opiniei oamenilor, cel mai mare animal de pe Pamant nu a fost un dinozaur.Cel mai mare dinozaur descoperit avea doar putin peste jumatatea unei balene albastre.
Balena Albastra – cel mai mare animal in viata de pe Pamant
Cea mai mare greutate inregistrata vreodata pentru o balena albastra a fost de 190 de tone si o inaltime de 300 m. Desi arata ca niste pesti uriasi, va reamintim ca balenele sunt mamifere (adica nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor). Ele au inspirat numerosi scriitori, chiar din timpuri stravechi. Astfel, in Biblie se vorbeste despre prorocul Iona, cel care a fost inghitit de o balena, incercand sa fuga de Dumnezeu. Venind spre timpurile actuale, putem urmari aventurile unei balene uriase albe, in romanul „Moby Dick” sau patania bietului Gepetto si a „copilului” sau faurit din lemn, Pinocchio. Ei au fost inghititi de o balena, din burta careia au scapat cu greu, facand un foc, astfel incat cetaceul a fost nevoit sa tuseasca si sa-i scuipe afara pe intrusi.
Elefantul african – cel mai mare animal de pe uscat
Un pui de elefant cantareste la nastere greutatea de 100kg, in timp ce cel mai mare elefant a avut o greutate de 12,272 kg su 13,5 tone. Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare dintre toate rasele, traieste atat in padurile tropicale dese din Congo, cat si in zonele desertice din Namibia, fiind raspandit pe tot Continentul Negru. Turma este condusa de cea mai batrana dintre femele (care poate atinge chiar si varsta de 70 de ani), iar “familia” este compusa doar din puii acesteia si rudele cele mai apropiate. Elefantul mascul paraseste grupul la varsta de 14 ani, urmand sa traiasca singur sau in turme formate numai din masculi.
Foca elefant – cel mai mare animal carnivor.
Aceste animale traiesc in Antarctica si cantaresc in jur de 5000 de kg si au o inaltime de 6,9 m. Pe uscat, ele sunt greoaie si stangace, dar in apa devin agere si au miscari foarte rapide. Focile au corpul fusiform, tocmai pentru a putea sa inoate mai bine. Au mustati cu fire rare, dar foarte lungi, si un bot care aduce putin cu cel al unui catel, ceea ce le face simpatice. Majoritatea raselor traiesc in acele zone maritime apropiate de tarm, unde gasesc peste din abundenta. Cel mai adesea, focile pot fi intalnite in regiunile polare si subpolare, insa traiesc si in alte zone, cu o clima mai calda.
Gorila – Cea mai mare primata de pe Pamant
Cea mai mare primata in viata este gorila neagra, un mascul ala acestei specii cantareste peste 225 kg si 1,83 m in salbaticie. Blana are peri aspri, de culoare neagra, care, la masculii batrani devin cenusii pe spate. Fata, urechile, palmele si talpile sunt nude, ca de-altfel si pieptul, la masculii varstnici. Nu au barba. Deasupra sprancenelor au o pernita de piele sub care se gaseste tesut conjunctiv dens si fibros. Botul este scurt, narile sunt largi, ochii sunt mici, iar urechile mici si ele, stau lipite de cap. Antebratul este mai lung decat bratul, iar „mana” este mare. Dintre antropoide, doar cimpanzeul mai seamana cu gorila, dar este mai mic si mai iute in miscare. Gorilele sunt maimute linistite si retrase: nu ataca omul decat daca sunt atacate, necajite sau ingradite in ceea ce priveste activitatea lor.
Capybara – cel mai mare rozator din lume
Cel mai mare de rozatoare vie este capybara. un adult poate ajunge la o greutate de 80 kg, 1,5 m lungime si 90 cm inaltime. Poate fi intalnit in America de Sud, si face parte din familia cobaiului. Traieste in mlastini si in zonele cu vegetatie abundenta din preajma apelor. Are o blana subtire, galbuie, este un bun inotator si se poate odihni in apa, pastrandu-si deasupra apei numai ochii, nasul si urechile.
Anaconda – cea mai mare reptila din lume
Subiectul multor filme de groaza, cea mai mare anaconda are 9,5 m, si 250 kg.Zonele principale in care acest animal poate fi intalnit sunt bazinele fluviilor Amazon si Orinoco, in ape linistite si mlastini. Carnivor feroce, manaca de la pesti si rozatoare mici pana la feline medii cum ar fi jaguarul. Are o viata nocturna si este neveninos (atat ar mai fi trebuit). Este un sarpe solitar, pazindu-si cu strajnicie domeniul de vanatoare.P
Strutul – cea mai mare pasare din lume
Strutul (Struthio Camelus) este cea mai mare pasare de pe pamant. Cu o inaltime ce poate depasi doi metri si jumatate (un jucator de baschet american ar parea un pitic pe langa un strut!) si o greutate de peste 120 de kilograme, aceasta uriasa vietate traieste pe Terra inca de pe vremea dinozaurilor, fosilele strutilor descoperite in Africa avand o vechime de 120 de milioane de ani.
1. Broasca ţestoasă de pe insula Pinta, Galapagos – Lonesome George
Conform cercetătorilor, Lonesome George, un mascul din specia broaştei ţestoase de Pinta, e ultimul reprezentant al acestei specii. Nu se ştie exact câţi ani are Lonesome George, se presupune că ar avea între 70 şi 100 de ani, la această vârstă fiind considerat la apogeul vieţii sexuale.
În luna august al anului trecut Lonesome George a reuşit să se împerecheze cu 2 femele din specii asemănătoare (de pe insula Isabela) însă, din nefericire, ouăle au fost infertile şi au mucegăit deşi oamenii de ştiinţă le-au pus în incubatoare speciale pentru a le asigura supravieţuirea. Dacă masculul nu va avea urmaşi, e foarte posibil ca această specie de broaşte ţestoase să dispară pentru totdeauna.
Până în anul 1971 se considera că această specie a dispărut însă Lonesome George a fost descoperit de către biologul american Joseph Vagvolgyi. Încă de atunci Charles Research Station oferă o recompensă de 10.000 de dolari persoanei care va descoperi o femelă din aceeaşi specie.
Lonesome George
2. Baijii – delfinul din fluviul Yangtze
În luna decembrie a anului 2006, în urma unei acţiuni de căutare a delfinilor albi din fluviul Yangtze a dus la concluzia că această specie de delfini a dispărut. În luna august a anului 2007 a fost difuzat prin intermediul mass-media un video în care se vedea un delfin înotând în apele fluviului, mamifer ce seamăna foarte mult cu cei din specia Baijii, ducând la concluzia că încă mai există câteva exemplare. Însă din păcate numărul redus al acestora şi vârsta înaintată nu vor asigura perpetuarea speciei. Pentru a asigura supravieţuirea delfinilor Baijii e nevoie de cel puţin 25 de exemplare tinere.
E cunoscut fapul că apele fluviului sunt poluate cu substanţe toxice (începând cu revoluţia industrială s-au construit sute de fabrici care-şi varsă rezidurile direct în apele fluviului). Pe lângă substanţele toxice, delfinii au suferit din cauza sonarelor folosite de pescadoare, care interferează cu frecvenţa pe care comunică aceste mamifere.
Delfinul alb de Yangtze e un mamifer timid, paşnic şi aproape orb, populând apele Pământului de mai bine de 20 de milioane de ani.
Delfinul Baijii
3. Marmota din insula Vancouver
Marmota vancouverensis pe numele său ştiinţific trăieşte în zonele muntoase ale insulei Vancouver, British Columbia. Această specie de marmotă se află pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din luna Mai a anului 2000. În anul 1998, la ultima numărătoare, mai existau doar 75 de exemplare din această specie. Canadienii n-au stat degeaba şi au pus la cale un program de reproducere în captivitate.
Se estimează că în captivitate există aproximativ 90 de marmote de Vancouver iar în anul 2004 circa 30 de exemplare trăiau în sălbăticie. Scopul canadienilor este ca numărul marmotelor să ajungă la 400-600 exemplare. În anul 2005 marmota de Vancouver avea 150 de urmaşi în captivitate dintre care 44 puiuţi.
Această specie de marmotă se diferenţiază de alte marmote prin culoarea maronie a blăniţei cu porţiuni albe care contrastează cu restul înfăţişării. De asemenea se remarcă prin comportament şi stilul său de viaţă, are o constituţie mai mare faţă de alte rozătoare, fiind cel mai mare animal din familia veveriţelor, cântărind între 3 şi 7 kg. Are 5 degete la fiecare picior, cu gheare mari şi curbate. Are capul mic şi picioarele scurte.
4. Liliacul din insulele Seychelles
Coleura seychellensis, pe numele său din cartea de ştiinţele naturii, trăieşte în peşterile din insulele Seychelles, la nord de Madagascar. Apare pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din momentul în care s-a descoperit că în lume mai există doar 100 de exemplare. Cel mai mare cuib de lilieci din această specie mai există pe insula Silhouette.
Liliecii de Seychelles ajung să cântărească în medie 10-11 grame şi trăiesc, asemenea tuturor liliecilor, în peşteri, crăpături ale podurilor, trunchiuri de copaci şi locuri întunecoase unde nu poate ajunge omul sau alt prădător. Sunt animale insectivore şi nocturne. În anii 1860 au existat mărturii de lilieci care la amurg zburau peste câmpuri cu bambus iar ziua se odihneau pe marginea stâncilor şi rocilor muntoase acoperite de frunze de palmier.
Conform cercetătorilor ar fi nevoie de 500 de lilieci pentru a asigura perpetuarea speciei.
Liliacul din insulele Seychelles
5. Rinocerul Javan
Cu mai puţin de 60 de exemplare existente, rinocerul Javan ocupă locul 5 pe lista animalelor pe cale de dispariţie. Odinioară răspândiţi pe întreg continentul asiatic, astăzi populează spaţii deloc extinse din Indonezia şi Vietnam. Încă din anii 1930 au fost vânaţi fără milă în Peninsula Malaysia, India, Burma şi Sumatra. Braconierii i-au vânat pentru preţiosul corn, despre care se crede că are proprietăţi medicinale iar localnicii le-au distrus habitatul natural în favoarea terenurilor agricole.
În ciuda eforturilor organizaţiilor de salvare a acestei specii de rinocer, şansele de surpavieţuire sunt reduse. Puţine exemplare înseamnă un grad mic de reproducere şi un grad ridicat de apariţie a bolilor care împiedică perpetuarea speciei.
Rinocerul Javan
6. Iepurele de câmp Hispid
Cunoscut şi sub denumirea de „iepurele zburlit” (datorită blăniţei aparte), această specie de rozătoare trăia în munţii Himalaya, în Nepal, Bengal şi Assam. Din cauza despăduririlor, sacrificarea ambientului natural în favoarea agriculturii sau aşezărilor umane, impactul asupra iepurilor zburliţi a fost devastator. Astăzi aceşti iepuri mai pot fi găsiţi în Uttar Pradesh, Bihar, vestul Bengalului şi Asam.
În 1964 au existat informaţii din care reieşea că aceşti iepuri ar fi dispărut dar în 1966 a fost descoperit un exemplar. Se estimează că în lume mai există 110 iepuri Hispid. Din păcate nu se pot adapta în captivitate, lucru ce diminuează şansele ca omul să aibă vreun rol în a-i reproduce în grădini zoologice. Iepurii Hispid se caracterizează prin urechi scurte iar picioarele din spate au aproape aceeaşi dimensiune cu picioarele din faţă.
Cântăreşte în medie 2,5 kg iar hrana sa consistă în rădăcinile copacilor sau legumelor şi ocazional culturi de orz, ovăz, varză, morcovi etc. Preferă iarba densă din savană, pădurile de foioase şi zonele cu climă ploioasă. Din nefericire, acestui tip de rozătoare nu îi place compania suratelor însă au fost cazuri în care iepurii de Hispid au fost văzuţi trăind în cuplu.
Iepurele Hispid
Sursa imaginii: http://www.nature-blog.com
7. Ursul marsupial cu „nasul păros”
Lasiorhnus krefftii, Yaminon sau ursul marsupial a populat spaţii variate din New South Wales şi Victoria însă astăzi poate fi văzut doar în Eppin Forrest Station, în Queensland, zonă protejată sub forma unui parc naţional. Scăderea drastică a numărului acestor marsupiale este cauzată de dispariţia principalei surse de hrană: plante specifice zonei care au fost înlocuite de African buffel grass (pir). Ursul marsupial cu nasul păros este cel mai rar marsupial Australian.
Se estimează că în lume mai există aproximativ 113 exemplare iar în prezent se derulează câteva programe de repopulare a zonelor unde trăiesc aceste mamifere.
Ursul marsupial cu nasul paros
8. Bivolul pitic de apă Tamaraw
Această specie de bivol (Bubalus mindorensis) a fost descoperită în anul 1888 pe insula Mindoro, Philipine, de către zoologul Pierre Heude.
În anii 1900 se preconizează că exista un număr de 10.000 de bivoli pe insula Mindoro însă până în 1987 numărul lor a scăzut drastic până la 370. Din anul 2000 această rasă de bivoli s-a alăturat celorlalte animale pe lista speciilor pe cale de dispariţie. Principalele motive pentru care numărul acestor bivoli a scăzut drastic o reprezintă agricultura, vânatul excesiv şi bolile transmise de la animalele domestice.
În prezent se estimează că există între 30 şi 200 de exemplare. Deşi există legi aspre care condamnă vânatul acestor animale, această acţiune încă are loc, lucru ce face aproape imposibilă perpetuarea speciei.
Bivolul Tamaraw – sursa imaginii: flickr.com
9. Linxul iberian
Râsul spaniol sau Linxul iberic face parte din familia felinelor care, din păcate, sunt pe cale de dispariţie. Odinioară întâlniţi pe porţiuni extinse ale Peninsulei Iberice, astăzi mai pot fi întâlniţi în Andaluzia. Motivul principal pentru care aceste feline sunt pe cale de dispariţie o reprezintă distrugerea habitatului natural. De asemenea, mulţi lincşi au căzut pradă capcanelor pentru iepuri sau au fost lovite de maşini pe măsură ce habitatul lor era înlocuit de şosele şi autostrăzi.
Guvernul spaniol a iniţiat o campanie naţională de salvare a acestor superbe feline. Conform unor studii date publicităţii în luna martie a anului 2005 se estimează că mai există 100 de exemplare, de la 400 câte erau în anul 2000.
În data de 29 martie 2005 au venit pe lume primii 3 pui de linx născuţi în captivitate, lucru ce aduce o rază de speranţă în încercarea de a salva una dintre cele mai frumoase rase de felină sălbatică.
Linx Iberian – sursa imaginii: wikipedia.com
10. Lupul roşu
Această specie de lup se diferenţiază de vărul său gri prin dimensiunea corpului şi constituţie. Lupul roşu e mai mic şi mai atletic, trăieşte în nordul Statelor Unite ale Americii, din Florida până în Texas.
Astăzi casa lupilor roşii o reprezintă un spaţiu de 1,7 milioane de acri în nordul Carolinei de Nord. În anul 1980 se preconiza existenţa a doar 20 de lupi roşii, numărul lor crescând până la 207 cu ajutorul programelor de reproducere în captivitate.
despre aceste animale am scris si eu!!!!!!!!!!!!!!!!
Un telefon mobil sau telefon celular (întâlnit și sub formele substantivizate „un celular”, „un mobil”) este un dispozitiv electronic portabil care funcționează fără fir (prin radio) pe baza rețelei GSM și este folosit în general pentru comunicații personale la distanță mare. Telefoanele portabile care nu se bazează pe rețeaua GSM nu trebuie numite „mobile”, deși sunt deplasabile, v. mai jos.
Miniaturizarea continuă a permis ca în zilele noastre în telefoanele mobile să se mai integreze o serie întreagă de funcțiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat și filmat, aparat de accesat Internetul și webul, GPS, radio și multe altele, astfel rezultând un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent”, numit smartphone.
Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, când americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie și recepție”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o rază de acțiune limitată și cântărea nu mai puțin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie folosite pe scară largă, de oamenii obișnuiți. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola.[1][2] Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia în 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.
În ziua de azi telefonia celulară sau mobilă se bazează pe standardul de comunicații și rețeaua GSM.
Prin contrast, există și sisteme de telefonie fără fir care nu se numesc „mobile”, deși și ele continuă să funcționeze dacă utilizatorul se deplasează:
sisteme DECT – pentru distanțe mici de până la cca 30 m, în locuință sau la locul de muncă,
sisteme bazate pe benzi speciale radio, v. Radio CB,
sisteme instalate de ex. pe avioane și vapoare care pentru radiotelefonie folosesc sateliți de telecomunicații
sisteme speciale militare și de poliție. Energie
Telefoane mobile au în general ca sursă de energie baterii reîncărcabile, mai precis acumulatori electrici.
[modificare]Caracteristici
Pentru detalii, vezi: Caracteristicile telefoanelor mobile.
Pentru modul de funcționare al unui sistem celular v. articolul GSM, secțiunea Caracteristici tehnice.
[modificare]Radiațiile mobilelor și cancerul
[modificare]Mobilul, risc cancerigen
Radiațiile telefoanelor mobile pot cauza cancerul, potrivit OMS[3] . Organizația include telefoanele mobile în aceeși categorie ca plumbul și cloroformul (categoria 2b din cele 5 categorii). În iunie 2011 o echipă de 31 oameni de știință din 14 țări, inclusiv Statele Unite, a luat o poziție după ce a analizat studiile trecute despre siguranța telefoanelor mobile. Echipa a găsit suficiente dovezi pentru a cataloga expunerea la risc a utilizatorului ca „posibil cancerigenă pentru om” [4]. Ei au găsit suficiente dovezi de creștere a frecvenței gliomului și a cancerului de tip acoustic neuroma brain, dar nu au putut trage alte concluzii cu privire la alte tipuri de cancer.
Mobilul emite o radiație care este non-ionizantă, fiind asemănătoare cu cea a unui cuptor cu microunde de mică putere [5] .
[modificare]Câteva studii
Rezultatele celui mai amplu studiu internațional despre telefoanele mobile au fost făcute publice în 2010. El a arătat că participanții la studiu care au folosit telefonul mobil timp de 10 ani sau mai mulți au dublat rata gliomului creierului, care este un tip de tumoare [6] . Organizația Mondială a Sănătății a mai publicat în 2010 un studiu realizat pe parcursul a zece ani, în care se arată că folosirea regulată a telefoanelor mobile cauzează cancer la creier. Potrivit studiului, jumătate de oră petrecută cu telefonul mobil la ureche în fiecare zi sporește riscul de apariție a cancerului la creier cu 40 % [7] .
[modificare]Avertismentele companiilor de telefonie mobilă
Producătorii de telefoane mobile își avertizează clienții să-și țină aparatele departe de corp, iar experții în sănătate spun că există și alte mijloace de a reduce radiația telefoanelor mobile. Manualul de utilizare al Apple iPhone 4 spune: „când folosiți iPhone lângă corp pentru apeluri vocale sau pentru transmisie de date wireless, țineți iPhone la cel puțin 15 milimetri depărtare de corp.” BlackBerry Bold își sfătuiește utilizatorii să „țină BlackBerry-ul la cel puțin 25 mm depărtare de corp când transmite”. Logica de la baza acestor recomandări este următoarea: cu cât aparatul este mai departe de corp, cu atât acesta absoarbe mai puține radiații [8] .
[modificare]Sfaturi
Pentru a mări distanța dintre celular și cap, și deci pentru a reduce iradierea acestuia, utilizatorii pot folosi
funcția de vorbit liber,
funcția de a vorbi printr-un fir cu microfon și minidifuzoare plasate în ureche în timp ce țin mobilul de ex. în buzunar,
o legătură de genul PAN / Bluetooth (tot prin radio, dar cu putere de emisie mult mai mică decât cea necesară la GSM).
În locul conexiunii sonore utilizatorii mai pot folosi SMS-ul. Asta însă este rareori satisfăcător.
Mobilele emit cele mai intense radiații atunci când încearcă să se conecteze cu turnurile de antene ale celulelor. Un mobil în mișcare sau un mobil într-o zonă unde semnalul este slab trebuie să emită cu o putere mai mare, astfel rezultând mai multe radiații. De aceea, dacă vor să reducă expunerea lor la radiații, utilizatorii trebuie să evite folosirea celularelor în lifturi, clădiri și zone rurale, spun experții [9] .
În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Această mișcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată ”semn al prosperității”. Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des.
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970[1], cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri. După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări[2] au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
ce avatar dragutz ai!!!!!!!!!!!
MULTUMESC !
Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii are de regula loc in prima zi de Vineri a Saptamanii Luminate(primele 7 zile de la Inviere), astfel ca data acestei sarbatori se schimba mai mereu. Potrivit legendelor biblice, Leon Cel Mare ar fi intalnit intr-o padure un orb care i-ar fi cerut apa. Se spune ca imediat dupa ce orbul ar fi cerut apa, Maica Domnului i s-ar fi aratat lui Leon si l-ar fi indemnat sa dea curs cererii. Cum in preajma locului respectiv era un izvor, Leon i-ar fi dat apa orbului, care prin minune – ulterior atribuita Maicii Domnului – s-a vindecat chiar in acel moment si a inceput sa vada.
Ulterior, Leon cel Mare ajunge episcop al Romei, iar pentru a multumi Maicii Domnului pentru minunea la care a luat parte, a construit o biserica in numele ei, biserica care inca se mai poate vedea pe teritoriul Istanbulului de azi. Situata in actualul cartier Vlaherne, este locul in care s-au petrecut cele mai multe minuni din spatiul oriental: oamenii care i-au calcat pragurile fie si-au aflat vindecarea dintr-o boala grea – asa cum de altfel, a patit si imparatul Justinian – fie au scapat mai usor de necazurile care se abatusera peste ei.
Traditii de Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii
Ca tara predominant crestin-ortodoxa, Romania a dezvoltat in timp indeosebi in zona rurala, o serie de traditii care inca se mai practica in ziua de Izvorul Tamaduirii. Dintre el, cel mai popular e cel al sfiintirii apei, obicei care se practica in fiecare biserica apartinand cultului ortodox, indiferent de locul unde este amplasata – fie la oras sau la sat. Se spune ca cei care beau apa sfintita in aceasta zi, se inzdravenesc si sunt protejati de boli pentru un an intreg.
Cea mai buna zi din an pentru fantanari
Se mai spune ca ziua Izvorului Tamaduirii este cea mai buna din an pentru fantanari: apele incep sa faca “zgomot”, astfel ca izvoarele sunt mult mai usor de depistat. Totodata, in unele regiuni ale Romaniei, aceasta zi este una in care preotii mai merg la izvoarele de apa si le sfiintesc, cu scopul de a nu le lasa sa sece si nici sa permita adapostirea duhurilor rele in preajma.
Cele mai celebre ape tamaduitoare din Romania sunt cele de la:
Manastirea Ghighiu, de langa Ploiesti;
Manastirea Horaicioara, din judetul Neamt;
Biserica Greaca din Braila;
Manastirea Sfanta Ana, din Rohia;
A se observa mai intai ca toate aceste ape tamaduitoare sunt in apropierea lacasurilor de cult, drept pentru care unii oameni le considera – pe buna dreptate? – ca fiind sfinte.
Munţii Carpaţi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Munții Carpați
Carpații de Vest, Tatra Mare, Polonia
Altitudine 2,655 m (8,711 ft)
Localizare România, Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Serbia[1]
Suprafață 190 000 km²
Hartă
Imagine din satelit a Munților Carpați
modifică
Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timokului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km și o lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Se întind pe teritoriul a șapte state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia.
Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine.
Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este Vârful Gerlachovský, 2655 m, în Slovacia – Munții Tatra, iar în România este Vârful Moldoveanu, 2544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali.
Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul ș.a. imologie
Numele provine de la tribul dacic al Carpilor (Karpathos-Horos), care trăia în Moldova, pe pantele Carpaților Orientali, nume care, la rândul său, probabil provenea de la un cuvânt indo-european însemnând piatră.
[modificare]Geografie
Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpația și Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la Dunăre lângă Orșova, în România. Lungimea totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Cea mai mare lățime a Carpaților corespunde cu cea mai înaltă altitudine. Lanțul muntos are cea mai mare lățime în Depresiunea colinară a Transilvaniei, și la poalele Munților Tatra (cea mai mare înălțime din Carpați, cu Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe teritoriul Slovaciei la granița cu Polonia. Se întinde pe o suprafață de 190 000 km2 și, după Alpi, e cel mai extins lanț muntos din Europa.
Deși în mod obișnuit se face referire la Carpații ca fiind un lanț muntos, ei de fapt nu formează un lanț neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o mare varietate structurală ca Alpii. Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m, nu prezintă vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau lacuri întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpați nu este inzăpezită tot anul și nu prezintă niciun ghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalți ca Alpii Orientali Centrali, cu care împarte un aspect, climat și floră comună.
Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lanțuri muntoase se întâlnesc într-un singur punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de asemenea, Carpații de lanțul Munților Balcani, la Orșova.
[modificare]Carpații românești
Carpaţii României acoperă aproximativ o treime din suprafaţa României.
Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Altitudinea medie a Carpaților este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar 2500 m (în Bucegi, Munții Făgărașului, Parângului, Retezatului). În Carpații Occidentali, înălțimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munții Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lățimea sistemului muntos carpatin pe teritoriul României variază între 120 km (în Munții Rodnei) și 70 km (în Munții Parângului).
Carpații sunt caracterizați prin prezența unor numeroase depresiuni intramontane și văi transversale, totale sau parțiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistrița, Mureș, Crișul Repede, etc.) Ei au o vechime de 204 milioane ani.
Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se împarte în trei mari unități morfotectonice:
Carpații Orientali – cu 3 grupe mai mari și 40 de grupe montane, care sunt distincte morfologic, geofizic și geografic:
Carpații Maramureșului și Bucovinei
Carpații Moldo-Transilvani
Carpații de Curbură
Carpații Meridionali – cu 4 grupe mai mari, subdivizate în 24 de grupe montane, ce sunt distincte geografic:
Munții Bucegi
Munții Făgăraș
Munții Parâng
Munții Retezat-Godeanu
Carpații Occidentali – cu 3 grupe mai mari, împărțite la rândul lor în 18 grupe montane distincte morfologic, geofizic și geografic:
Munții Banatului
Munții Poiana Ruscă
Munții Apuseni
[modificare]Clima Din punct de vedere climatic, Carpații se înscriu în zona climatică temperat-continentală, prezentând nuanțe diferite, ca urmare a desfășurării în latitudine, longitudine și altitudine.
Se poate vorbi de un climat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o scădere a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații, pe măsură ce altitudinea crește. Temperaturile medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munților și -2 °C pe culmile cele mai înalte. Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 750 mm și 2000 mm. La altitudini de peste 2000 m, precipitațiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.
În partea nordică se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est influențe climatice dinspre Câmpia Rusă (reci și uscate, iarna), iar în sud mediteraneene.
[modificare]Apele
Apele sunt foarte numeroase. Cele mai importante râuri ce-și au izvoarele în Carpați sunt: Nitra, Hron, Tisa (cu aflienții săi Bodo, Someș, Criș și Mureș), Jiu, Olt, Argeș, Siret (cu afluenții săi Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat și Buzău), Prut și Nistru.
Pe culmile mai înalte (în special în Carpații nord-vestici și în Carpații sud-estici) se găsesc numeroase lacuri glaciare. La acestea se adaugă lacurile antropice, în cele mai multe cazuri lacuri de acumulare utilizate în scopuri energetice.
[modificare]Orașe
Lacul Bucura
Orașe importante care se regăsesc în interiorul sau apropierea Carpaților, sunt ordonate descrescător după populație: Bratislava (Slovacia, 426 091), Cluj-Napoca (România, 310 243), Brașov (România, 284 596), Košice (Slovacia, 234 596), Oradea (România, 206 614), Miskolc (Ungaria, 178 950), Sibiu (România, 154 892), Târgu Mureș (România, 146 000), Baia Mare (România, 137 976), Tarnów (Poland, 117 109), Râmnicu Vâlcea (România, 111 497), Uzhhorod (Ucraina, 111 300), Piatra Neamț (România, 105 865), Suceava (România, 104 914), Drobeta-Turnu Severin (România, 104 557), Reșița (România, 86 383), Žilina (Slovacia, 85 477), Bistrița (România, 81 467), Banská Bystrica (Slovacia, 80 730), Deva (România, 80 000), Zlín (Republica Cehă, 79 538), Hunedoara (România, 79 235), Zalău (România, 71 326), Przemyśl (Polonia, 66 715), Alba Iulia (România, 66 369), Zaječar (Serbia, 65 969), Sfântu Gheorghe (România, 61 543), Turda (România, 57 381), Bor (Serbia, 55 817), Mediaș (România, 55 153), Poprad (Slovacia, 55 042), Petroșani (România, 45 194), Negotin (Serbia, 43 551), Miercurea Ciuc (România 42,029), Sighișoara (România, 32 287), Făgăraș (România, 40 126), Petrila (România, 33 123) , Zakopane (Polonia, 27 486), Câmpulung Moldovenesc (România, 20 076), Vatra Dornei (România, 17 864), și Rakhiv (Ucraina, 15 241).
Zakopane este un oraș mic, situat la 850 de metri altitudine, pe flancul nordic al Munților Tatra Mare. Este una dintre cele mai renumite stațiuni de sporturi de iarnă din Carpați și din Europa.
[modificare]Geologia
Carpații s-au format concomitent cu întregul sistem alpin, în vastul geosinclinal dintre Platforma Rusă (în est), orogenul caledono-hercinic (în vest) și scutul african (în sud). Începând din cretacic, în formarea Carpaților au avut loc mai multe faze de mișcări de înălțare, aparținând orogenezei alpine.
Relieful a căpătat aspectul actual în timpul cuaternarului, dezvoltându-se pe un mozaic de roci (șisturi cristaline, roci vulcanice, roci magmatice și roci sedimentare).
Ca și în Alpi, Apenini sau Munții Scandinaviei, în Carpați se găsesc numeroase arii cu forme de relief carstic și calcaros, forme de relief glaciare relicte, un relief structural și petrografic variat.
[modificare]Diviziunile munților Carpați
Cea mai mare diviziune o constituie Munții Tatra.
O mare parte din vestul și nordul Carpaților Vestici Exteriori din Polonia, Ucraina și Slovacia sunt tradițional numiți Beskids.
Granița geologică dintre dintre Carpații Vestici și cei Estici, parcurge aproximativ linia (de la sud la nord) dintre orașele Michalovce – Bardejov – Nowy Sącz – Tarnów. În harțile vechi granița era mai la est – la linia (de la nord la sud) trasată de râurile Sanna și Osława (Polonia) – orașul Snina (Slovacia) – Tur’ia (Ucraina). Biologii, totuși, mută granița și mai la est.
Granița dintre Carpații Estici și cei sudici e formată din Pasul Predeal, sudul Brașovului și Valea Prahovei.
Ucraineni folosesc termenul de „Carpații Estici” doar pentru Carpații Ucrainei (sau Carpații Păduroși), în principal pentru zona aflată pe teritoriul lor (până la Pasul Prislop), în timp ce românii folosesc termenul de Carpații Estici (Carpații Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la granița cu Ucraina spre sud.
Panoramă din Munţii Tatra
Acesta sunt subdiviziunile munților Carpați (în sens orar, de la vest, numerele se referă la hartă):
[modificare]Carpații Vestici
Harta subdiviziunilor munţilor Carpaţi.
1 Carpații Vestici Exteriori:
Carpații austrieci ai Moraviei de Sud
Capații Moraviei Centrale
Carpații Moraviei slovace
Piemontul Vest-Beșkidian
Beșkizii de Vest
Beșkizii Centrali
Beșkizii Estici
Zona Podhale-Magura
2 Carpații Vestici Interiori:
Munții Metaliferi Slovaci
Regiunea Fatra-Tatra
Munșii Medii Slovaci
Depresiunea Lučenec-Košice
Regiunea Mátra-Slanec
[modificare]Carpații Sud-Estici
Carpații Estici:
3 Carpații Estici Exteriori:
Piemontul Central Beșkidian
Beșkizii Joși
Beșkizii Estici
Carpații Moldo-Transilvani
Subcarpații Estici
4 Carpații Estici Interiori:
Regiunea Vihorlat-Gutin
Munții Bistriței
Munții Călimani-Harghita
Depresiunea Giurgeu-Brașov
Masivul Rakhiv și Munții Maramureșului
Depresiunea Maramureș
Munții Rodnei
5 Carpații Sudici sau Carpații Meridionali (cunoscuți și sub denumirea de Alpii transilvăneni):
Grupa montană Bucegi-Leaota-Piatra Craiului
Grupa montană Iezer-Păpușa-Făgăraș
Grupa montană Șureanu-Parâng-Lotrului
Grupa muntoasă Retezat-Godeanu
6 Carpații Occidentali Români:
Munții Apuseni
Munții Poiana Ruscă (uneori considerat drept parte a Carpaților Sudici)
Munții Banatului (uneori considerat drept parte a Carpaților Sudici)
7 Platoul Transilvan (Uneori neconsiderat a fi parte a Carpaților):
Podișul Transilvaniei
Depresiunea Mureș-Turda
Depresiunea Făgăraș
Depresiunea Sibiu
8 Carpații Sârbi (uneori considerat drept parte a carpaților Sudici, sau neconsiderat a face parte din Carpați)
Depresiunea Carpatică Exterioară (înconjoară Munții Carpați și în mod normal sunt considerați parte a grupurilor muntoase la care aderă)
Plante anuale
Durata lor de viata este de doar un an. Toate stadiile din viata plantei se succed in acel an: samanta -> planta -> inflorescenta -> fruct -> planta moarta -> resturi organice care trec in pamant ca ingrasamant (compost) pentru noi generatii de plante. Plantele anuale sunt cumparate deseori deja imbobocite pentru a umple de culoare gradinile, fara munca si efortul de a le creste din seminte. Se inlocuiesc an de an dar unele din ele se si autoinsamanteaza. Daca florile uscate si capsulele cu seminte nu sunt indepartate, semintele pot cadea pe sol si din ele vor iesi noi plante anul urmator. Nu le lasa sa te pacaleasca! Nu sunt aceleasi plante (nu s-ar mai numi anuale) ci sunt noi plante rasarite din semintele cazute anul trecut.
Aceasta tendinta de a se autoinsamanta este naturala si daca iubesti gradinaritul organic si cat mai aproape de modelul naturii cu succesiunea libera a generatiilor, lasa plantele sa se autoinsamanteze. Cu trecerea anilor unele din aceste plante se vor extinde in gradina in directii aleatorii (dar totusi dictate de conditiile care sunt ideale fiecarei varietati).
Majoritatea plantelor anuale infloresc de primavara pana toamna.
Exemple de plante anuale: petunii, begonii.
Plante bienale
Este o oarecare confuzie intre plantele bienale si cele anuale. Planta bienala are un ciclu de viata care se intinde pe doua sezoane.
Sezonul 1: rasarirea din seminte ca mici plante ce vor “hiberna” pe timpul iernii
Sezonul 2: revenirea la viata a plantelor in primavara/vara urmatoare
Plantele bienale se autoinsamanteaza deasemenea. Panselele pot fi anuale sau bienale, poftim inca un motiv de confuzie!
Exemple de plante bienale: garofite, panselute.
Plantele perene
Plantele perene rasar an de an din aceeasi radacina/tulpina. Dureaza cativa ani pana ele se instaleaza bine in gradina. Gradinarii spun despre plantele perene ca in primul an dorm, in al doilea an se tarasc iar in al trei-lea an sar. 🙂 Nefiind suficient de mature, unele din ele nu infloresc din primul an.
Majoritatea plantelor perene infloresc odata pe an, pe o durata relativ scurta de timp (2-3 saptamani).
Diferenta dintre plantele perene si cele anuale: plantele perene nu mor la sfarsitul sezonului cum fac anualele. Partile lor verzi de la suprafata pamantului mor, dar radacinile ierneaza in pamant si produc noi frunze anul urmator. Unele perene au totusi viata scurta (2-3 ani) dar semintele produse de ele genereaza noi plante (care te pot pacali sa crezi ca sunt aceleasi plante pentru ca rasar in aceleasi locatii). Alte plante perene pot trai zeci de ani.
Exemple de flori perene: dalii, lalele, zambile, trandafiri.
UN PASTE FERICIT,DOAMNA INVATATOARE!
dragi colegi,astazi 13 aprilie, sa va uitati pe antena 1 la ora 22:20 la filmul JESSUS! ESTE UN FILM INTERESANT! SI MAI ALES CA ASTAZI A FOST RASTIGNIT ISUS CHRISTOS!
Numele sau stiintific, tradus din limba greaca insemnind “cap de caine”, babuinul (lat. Papio Cynocephalus) l-a primit datorita botului prea alungit, neobisnuit pentru primate. Inca o caracteristica a babuinului – blana de culoare galben-maro, care acopera tot corpul cu exceptia abdomenului.
Dintre toate primatele, care traiesc in Africa Centrala si de Est, babuinii deseori se intersecteaza cu oamenii. Inteligenti si inventivi, fac incursiuni in campurile de mei si de porumb, si fac asta cu o agilitate deosebita, incat localnicii de mult timp deja i-au plasat in categoria daunatorilor.
Babuinii se adapteaza usor la viata in diferite conditii si se simte la fel de confortabil atit in savane si raioanele de stepe, cat si in paduri si terenurile muntoase.
Principala conditie – prezenta unei surse de apa si locuri sigure pentru odihna. In cazul cand apa este in exces, babuinul v-a veni in fiecare zi pentru a bea iar in vremea de seceta ei vor gasi o iesire din situatie, vor incepe sa linga roua de dimineata de pe blana lor.
Locurile pentru odihna, care ei le creaza intre crengile copacilor sau pe marginele plate ale stincilor, departe de pradatori, babuinul le paraseste de dimineata, pentru o durata de aproximativ 7-8 ore, in acest timp puii ramasi in adapost se joaca intre ei, au grija unul de altul, isi piaptana blana. Dupa finalizarea procedurilor de dimineata, ei se aranjeaza in coloane dense de 2 sau 3 indivizi si merg in asa mod pina cand iarba suculenta sau radacinile plantelor nu le atrage atentia.
Dupa asta ei se imprastie si treptat isi umplu stomacul cu mincare, iar dupa 3 ore se intorc la locul de odihna. Babuinii se deplaseaza pe toate 4 labe, ridicand coada lunga sus sub un anumit unghi in raport cu corpul.
Asteptind sa treaca caldura zilei, undeva pe la 6 seara, babuinii ies in cautarea cinei. Ziua si incheie cu ce s-a inceput, proceduri de igiena, care nu numai ii ajuta sa le pastreze curatenia, dar de asemenea intaresc legaturile intre indivizii unui grup cu ajutorul comunicarii.
Babuinii maninca, dorm si calatoresc in grupuri de 50-80 indivizi, ce constau din 7 sau 8 masculi adulti, cateva zeci de femele si copii lor. Principalul rol in grup il au femelele, iar masculii odata deveniti maturi, parasesc grupul. Pentru a deveni membrul unui alt grup, masculul este nevoit treptat sa isi creeze relatii de prietenie cu femelele cele mai influente din grup, aratindu-le stima fata de ele si sa le apere de alte animale de prada.
Unele conflicte intre masculi sunt rezolvate cu ajutorul puilor, ii folosesc in calitate de “scut” – masculul mai slab ia un pui si se apropie de celalalt, stiind ca asta la rindul sau nu-i v-a face nici un rau.
Babuinii maninca de toate, atit carne cat si vegetatie, desi in cea mai mare parte rationul lor este format din iarba si radacini, fructe, seminte, scoarta de copaci si frunze. Din carne consuma: insecte, peste, pasari si ouale lor, rozatoare si chiar pui de antilopa.
Principalii dusmani naturali ai babuinillor – oamenii si leoparzii. Si daca pe leoparzi acesti batausi neinfricati ii pot alunga, aranjindu-se intr-o linie si aratindu-i dusmanului coltii de aproape 5 cm, apoi de oameni babuinii prefera sa scape cu fuga, stiind foarte bine, ca fortele lor nu sunt egale.
Read more: http://zooland.md/threads/babuinul.540/#ixzz1roFlbT2B
VREAU SA VA VORBESC PE SCURT DESPRE CAINELE BOO! E CEL MAI DRAGALAS CAINE DIN LUME! Pomeranianul Boo este considerat cel mai dragut catelus din intreaga lume. Simpaticul caine a atras atentia prin aspectul sau, mai bine spus prin “tunsoarea” sa, dar si prin comportament, fiind un caine prietenos, iubitor si extrem de jucaus.
Caracteristicile rasei Pomeranian
Inainte de toate, Boo este un caine din rasa Pomeranian. Cainii care fac parte din aceasta rasa sunt animale de companie desavarsite. Pomeranianul este un caine mic, inaltimea pe care o poate atinge variaza intre 18 si 30 cm, iar greutatea variaza intre 1-3 kg. Pomeranianul se trage din cainii de sanie, de aceea corpul sau este acoperit de o blanita foarte deasa, care ii da aspectul unei mici vulpi.
In ceea ce priveste temperamentul cainilor care fac parte din aceasta rasa, pomeranienii sunt foarte energici si au o personalitate foarte bine dezvoltata. Sunt prietenosi si mereu jucausi, astfel incat chiar si atunci cand sunt tinuti in apartament ei sunt mereu activi si in cautare de noi “activitati”. Le place foarte mult sa stea in compania oamenilor, fiind foarte atasati de stapanii lor. Au un spirit protectiv foarte bine dezvoltat, astfel incat pomeranienii pot deveni circumspecti cu strainii. Pot deveni foarte zgomotosi, mai ales atunci cand se afla intr-un grup. Insa pot fi dresati foarte usor deoarece sunt caini inteligenti si pot invata foarte repede, atat comenzi cat si trucuri, ba chiar sunt foarte interesati sa faca lucruri noi.
Povestea lui Boo
Boo este un exemplar deosebit al rasei Pomeranian.El s-a nascut in data de 16 martie in anul 2006 si a fost indragit imediat de stapana sa, J.H. Lee. Povestea lui Boo este una foarte interesanta. A devenit cel mai celebru caine din lume datorita stapanei sale care, pentru a le oferi prietenilor ei sansa de a vedea poze cu Boo mult mai simplu, a hotarat sa ii faca acestuia o pagina persoanla pe reteaua de socializare Facebook, in anul 2009. J. H. Lee era constienta de faptul ca Boo este foarte dragalas si se astepta ca pagina lui de Facebook sa atraga un numar oarecare de fani, insa nu si-ar fi putut imagina vreodata ca Boo va deveni celebru si, mai mult decat atat, ca va fi considerat cel mai dragut caine din lume.
Asadar, reteaua de socializare Facebook i-a adus acestui minunat catelus faima. Si nu este de mirare ca Boo este considerat cel mai simpatic catel din lume, deoarece este cu adevarat exceptional. Pomeranianul Boo are o coafura inedita, nu are parul lung ca al oricarui alt caine din aceasta rasa. Stapana sa nu a ezitat sa spuna mica poveste a infatisarii ciudate pe care o are Boo. Avand blanita mult prea lunga, aceasta s-a incurcat atat de tare incat groomerul a fost nevoit sa il tunda foarte scurt. Stapana sa a fost foarte incantata de noul aspect al lui Boo si a hotarat sa ii mentina aceasta coafura speciala. Boo seamana mai mult cu un ursulet de plus, lucru care poate fi usor observat in fotografiile de pe Facebook. Sa nu credeti insa ca pozele lui Boo sunt unele obisnuite. In niciun caz. Boo este infatisat in cele mai amuzante ipostaze, fie cand se joaca impreuna cu cel mai bun prieten al sau, Buddy, care face parte tot din rasa Pomeranian, fie cand doarme sau cand este spalat. Mai mult decat atat, Boo adora sa poarte cat mai multe costumase, pozele cu el purtand hainute haioase fiind un adevarat deliciu.
In scurt timp de la aparitia profilului de Facebook, numarul de admiratori pe care Boo l-a atras a crescut considerabil, in prezent numarul fanilor de pe Facebook fiind de aproximativ 2 milioane ( mai precis 1 946 088).
Nu doar pe reteaua de socializare Facebook Boo este celebru, ci si pe Twitter. Stapana sa, J.H. Lee a postat cateva filmulete cu simapticul catelus si pe YouTube, numarul de vizualizari al acestora fiind impresionant. Mai mult decat atat, exista si un site dedicat lui Boo,boothedog.net, site pe care sunt postate poze, filmulete dar si mici teste referitoare la Boo. Simapticul caine a atras atentia si unor vedete, precum Khloe Kardashian sau Kesha. Khloe Kardashian afirma pe blogul sau ca imediat ce a vazut pozele lui Boo pe Facebook s-a indragostti de el, iar Kesha afirma acelasi lucru pe Twitter.
Stapana lui Boo, J. H. Lee afirma ca ceea ce iubeste cel mai mult la acest caine nu este aspectul, ci personalitatea sa. Spune ca Boo este intotdeauna vesel si mereu incearca sa o faca fericita. In semn de multumire pentru minunatul sau companion, J. H. Lee i-a scris acestuia o carte intitulata Boo. The Life of the World’s Cutest Dog. Cartea este scrisa din “punctul de vedere” al lui Boo si prezinta intamplarile si nazdravaniile acestuia. In carte sunt atasate si poze inedite ale faimosului caine.
sa stii ca am cautat poze cu acest catelus!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ce dragut este!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!seamana cu un ursulet!
E FOARTE DRAGALAS!
MAI SUNT CATEVA ZILE PANA LA PASTELE ORTODOX!
Cel mai mare paianjen din lume este Goliat Birdeater Tarantula; este nativ din America de Sud. Acest monstru are o lungime de picior de pâna la 28 de centimetri si poate cântari peste 100 de grame. Este aproximativ de marimea unei farfurii atunci când toate picioarele sunt extinse. Este un paianjen vizuin caruia îi place sa traiasca în gauri de rozatoare, în medii întunecate si umede. În ciuda numelui sau, acest paianjen aproape niciodata nu manânca pasari, dar favorizeaza insecte, broaste, sopârle si la rozatoarele mici. Acesti pradatori devin prada tribului Piaroha în Venezuela, care ii picteaza pe corpurile lor.
Ca si în multe alte specii de paianjen, cel de sex feminin Goliat Birdeater Tarantula poate trai mult mai multi ani decât cel de sex masculin. Femelele traiesc între 6 si 14 ani si barbatii traiesc între 3 si 6 ani. Multi oameni pastreza aceste tarantule ca animale de companie, desi acestea sunt una dintre cele mai agresive specii de tarantula si ar trebui sa fie pastrate de catre proprietarii de paianjen cu experienta. Muscatura lor nu este mai rea decât ca o intepatura de viespe (cu exceptia cazului în care sunteti alergic), dar ne-am putea gasi un pic traumatizati in cazut in care am fi muscati de un paianjen urias. Ce poate fi mai iritant pentru om sunt firele de par scurt, ghimpati care acest paianjen le poate eliberara în mediul sau atunci când este amenintat. Acesti peri au fost comparati cu sentimentul de fibra de sticla pe piele.
O data pe an, femelele depun între 100 si 400 de oua, din care ies puii într-o luna si jumatate pana la doua luni.
Theraphosidae sunt pradatori care-si pândesc prada din ambuscada. Ei se hranesc cu muste, gândaci, flutuir, sopârle, rozatoare, pasari, pestisori. Însa, chiar daca au potential de a omorî si i pasare, totusi, alimentati lor se bazeaza pe insecte. Tarantulele se gasesc în regiunile tropicale din întreaga lume. Habitatelor lor naturale includ: savana, pampas, paduri tropicale, deserturi, tufarisuri, munti. Tarantulele pot fi împartite în specii terestre, care sapa vizuini si specii arboricole ca a construi pe copaci. Toate speciile pot produce de matase, cele îsi construiesc corturi în forma de tub, iar cele terestre acoperi peretii vizuinii. De obicei, tarantulele sunt animale pasive. Manifesta activism doar când sunt înfometati sau în perioada împerecherii.
Corpul paianjenului este acoperit cu o cuticula dura care nu-i permite sa cresca. De aceea, este nevoie ca el sa desprinda cuticula veche si sa o înlocuiasca cu una noua mai spatioasa, proces numit napârlire (caracteristic pentru toate artropodele). În timpul napârlirii, tarantula se aseaza pe spate si extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi si restul corpului. Dupa napârlire, dimensiunele paianjenului se maresc de 1,5 ori, cu exceptia opistosomei, care dupa napârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizata). Tarantulele tinere napârlesc mai des, pe când la adulti peroada dintr enapârliri este mai mare. Femelele adulte napârlesc aproximativ odata pe an. Semnele apropierii napârlirii sunt: culoarea paianjenul devine mai închisa, abtinerea de la hrana. Datorita napârlirii, paianjenii îsi restabilesc numarul de perisori pierduti si regenereaza membrele desecate.
Chiar daca au o reputatie înfricosatoare, tarantule au si ei inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentantii genului Pepsis, praziteaza tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot gasi vizuina a unei tarantule. În timpul luptei viespe în?eapa tarantula în parte ventral a prosomei, folosindu-se de membrana subtire dintre articolele bazale ale picioarelor. Întepatuara paralizeaza paianjenul si viespea îl aduce în în vizuina sa si, apoi, depune oualele în opistosoma victemeni. Dupa eclozare, larvle se hranesc cu continutul intern al paianjenului.
Pe lânga chelicerele puterinice, trantulele poseda si perisori iritanti raspânditi pe opistosoma. Perisorii sunt proiectati în inamic. Acesti perisori sunt mai numerosi la speciile terrestre. Cei arboricoli nu le proiecteaza, ei irita numai la atingere. Perisorii lipsa cresc la napârlirea urmatoare.
Perisorii pot fi letali pentru animale mici, cum ar fi rozatoare. La om, aceste fire pot provoca reactii alergice, eruptii cutante, inflamatii. Cele mai sensibile organe la aceste fire sunt ochii si caile repiratorii. De obicei simptimele dispar peste câteva ore. Tarantulele folosesc aceste fire de par si în alte scopuri, cum ar fi marcarea teritoriului sau. Unele specii au anumite fire, mai ales pe chelicere, care la frecare pot produce un sunet asemanator suieratului.
Aceste fire cel mai des sunt întâlnite la paianjenii din America de Sud si America de Nord. Cei din Europa si Asia si vor ataca. Ei au un potential veninos mai înalt. Înainte de a musca, tarantulele pot semnal de intentia lor de a ataca prin luarea posturii de amenintare. Si anume, ridic prosoma si membrele antrioare. Apoi, se arunca cu picioarele din fata asupra dusamnului. Daca nu reuseste sa descurajeze inamicul, tarantula se va retrage sau îl va ataca.
Pentru oameni, muscaturile nu sunt fatale. În general, efectele muscaturii de tarantule nu sunt bine studiate.
Exista specii de paianjen periculosi, care sunt confundate cu tarantule. O legenda urbana sustine ca specii de tarantula cu muscaturi mortale exista undeva în America de Sud, numit „Tarantula-banana”. Aceasta afirmatie este facuta fara a se identifica paianjenul dat. Un candidat probabil pentru identitatea reala a acestui paianjen este Phoneutria nigriventer, din familie Ctenidae, deorece este gasit ascuns în plantatiile de banane i se mai spune „Paianjen banana”. Aceasta nu este o tarantula, dar este destul de mare (4 – 5 cm în lungime), putin paros si foarte veninoase la om. Un alt exemplu de paianjen periculos confundat cu tarantulele este australianul Atrax robustus. El este un paianjen foarte agresiv si veninos, si (înainte de dezvoltare antidotului în anii 1980) a fost responsabil pentru numeroase decese în Australia.
daca vreti sa vedeti videaclipul dati pe http://travelers-way.com/Curiozitati/cel_mai_mare_paianjen.html
m-am uitat pe acest site. e chiar super!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cel mai mare sarpe din lume a fost descoperit in Amazon Dupa 23 de ani de expeditii si cercetari desfasurate pe trei continente, criptozoologul irlandez Mike Warner, in varsta de 73 de ani si fiul sau Greg, de 44, au intreprins luna trecuta o indrazneata calatorie in inima Amazonului peruvian pentru a-si confirma teoriile cu privire la existenta unui urias sarpe anaconda care traieste in aceste tinuturi.
Porniti pe urmele lui “boa cel negru” sau Yacumama (Mama Apelor), asa cum este denumita uriasa creatura a junglei in cultura populara locala, cei doi barbati originari din orasul irlandez Hillhall sunt de parere ca au luat urma reptilei si ca au prins in poza colosalul specimen despre care unele rapoarte sustin ca ar avea 40 metri lungime si doi metri in diametru.
Desi notiunea serpilor anaconda monstruosi a patruns doar recent in acceptiunea occidentala, mai degraba ca un concept fictional de senzatie, marturii ale intalnirilor cu Yacumama abunda in istoria bazinului amazonian, localnicii vorbind despre el ca despre o realitate incontestabila.
Indignati de acest lucru, Mike si Greg Warner au organizat o expeditie de 12 zile pe raul Amazon, pentru a gasi sarpele despre care unii martori sustin ca poate ingurgita apa si lansa un puternic jet pentru a dobori maimutele din copaci si a le manca.
“Datele pe care le-am adunat sunt foarte stufoase, avem peste 700 de fotografii in urma sortarii si cinci ore de filmare, care trebuie studiate in amanunt. Va dura luni de zile pentru a analiza in intregime materialele, dar o prima vedere confirma deja teoria ca acesti giganti exista si isi croiesc drum prin jungla, creand santuri late de doi metri si doborand copaci. Mai important insa este ca am reusit sa prindem pe camera unul dintre ei atunci cand se deplasa printr-unul dintre “canalele” sale acvatice”, a declarat Greg Warner.
Cei doi exploratori si-au impartasit descoperirile cu guvernul peruvian, cu National Geographic si cu Universitatea Queens din Belfast, urmand ca echipa sa-si petreaca urmatoarea perioada pentru a analiza “dovezile”. De asemenea, mai entuziasti decat inainte, Mike si Greg planuiesc sa revina la locatie in luna octombrie, pentru a scana termic imprejurimile si a stabili numarul de serpi anaconda, ocazie cu care spera sa ia dupa ei si un echipaj tv.
––––––––––––––ATENTIE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!––––––––––––CITITI AICI!
mi-am schimbat poza!
AM 80 DE COMENTARII. SUPER!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
de fapt ai 87 de comentarii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
de fapt ieri aveam 80 de comentarii!!!!!!!
Cum apar curcubeiele ?
Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este descompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se descompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor, aşa cum se vede din imaginea de mai jos. Separarea în frecvenţele individuale combinată cu existenţa unui număr mare de picături de apă expuse luminii solare creează un curcubeu de formă circulară. În ce condiţii putem observa un curcubeu ?
Pentru a fi martorii unui asemenea fenomen optic este nevoie să fie îndeplinite două condiţii. În primul rând este nevoie ca observatorul uman să fie poziţionat între Soare şi picăturile de apă. Stropii mărunţi de apă pot proveni fie de la ploaie, fie din aburul unei cascade sau chiar de la gura unui pulverizator al unui furtun de grădină. A doua condiţie este ca unghiul pe care Soarele, stropii de apă şi ochii observatorului îl formează să fie în intervalul 40o-42o. De aceea este nevoie ca fenomenul să se producă în dimineţile sau după-amiezele însorite imediat după ploaie. Altfel, noi, oamenii de la nivelul solului, nu am avea poziţia corespunzătoare observării curcubeului. Unghiul de 42o se datorează felului în care cele două refracţii succesive se produc la contactul luminii albe cu picăturile de apă (aşa cum este arătat mai jos).
Formarea curcubeului (imagine preluată de pe wikipedia.org)
Care este ordinea culorilor într-un curcubeu ?
Ordinea culorilor dintr-un curcubeu este de la lungimi de undă mici în arcul exterior la cele mari în arcul interior. Succesiunea culorilor de la exterior spre interior este următoarea: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV).
Distribuţia culorilor (imagine preluată de pe wikipedia.org)
Cine a fost prima persoană care a explicat cum apare curcubeul ?
Deşi Newton a fost preocupat şi a studiat în detaliu fenomenele optice de-a lungul vieţii sale, un călugăr german de la începutul secolului al XIV-lea a fost primul om care a descoperit cum se reflectă şi se refractă lumina la contactul cu o picătură de apă. Pentru a-şi susţine ipotezele formulate pe această temă, călugărul a umplut o sferă cu apă, a direcţionat o rază de lumină solară spre aceasta şi a observat separarea luminii albe în culorile curcubeului, precum şi reflexia luminii la contactul cu partea opusă celei prin care raza a intrat în contact cu sfera. Numele călugărului neamţ era Theodoric din Freiburg, iar anul descoperirii şi demonstraţiei sale, 1304.
Ce reprezintă un curcubeu „supranumerar” ?
Este un alt nume dat unui curcubeu dublu (vezi figura de mai jos). Curcubeul secundar are spectrul de culori inversat, este in exteriorul (deasupra) curcubeului original, iar intensitatea sa luminoasă este semnificativ redusă faţă de a primului. Un asemenea fenomen apare atunci când se produce o reflexie suplimentară a luminii în interiorul picăturilor de apă. În loc să se reflecte o singură dată în stropii de apă, lumina se reflectă de două ori, dând naştere unei imagini mai pale şi în oglindă a curcubeului primar.
Curcubeul secundar (imagine preluată de pe wikipedia.org)
Vedem cu toţii acelaşi curcubeu ?
Din moment ce curcubeul depinde de poziţia Soarelui, a picăturilor de apă şi a observatorului, toţi cei care privesc simultan un curcubeu văd de fapt versiuni uşor diferite ale acestuia.
Există curcubeu complet circular ?
Toate curcubeiele ar fi complet rotunde, numai că suprafaţa terestră este un obstacol de netrecut în calea completării cercului. Totuşi, dacă observatorul se află la foarte mare altitudine, de exemplu într-un avion, curcubeie circulare pot fi văzute atunci când unghiul format de Soare, picăturile de apă şi avion este între 40o şi 42o. În acest caz curcubeul este orizontal, adică paralel cu solul, neputând fi blocat de suprafaţa Pământului. Este o privelişte unică !
Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm – d. 18 aprilie 1955, Princeton) a fost un fizician german, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. Autorul teoriei relativității. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică[1].
Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.
Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secția din fizică care studiază energia nucleară.
Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al cauzei poporului evreu căruia îi aparținea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.[2][3] Albert Einstein se naște la 14 martie 1879, (orele 11:30 AM)[necesită citare]: la Ulm, Germania, într-o familie de evrei nepracticanți[4], fiul lui Hermann (comerciant) și Pauline Einstein.
1880: Familia lui Einstein se mută la München, unde tatăl și bunicul său își deschid un mic atelier de produse electrice.
Încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobișnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând impresia că este retardat mintal. Cu toate acestea, reușește să acumuleze o serie de cunoștințe numai prin efort individual. Din acest motiv, cei de vârsta lui nu îl înțelegeau și îl disprețuiau, ceea ce îl face să devină un copil retras. Datorită dificultății de a se adapta la școală, profesorii l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic și diferit, care nu vrea să învețe.
1884:
Micul Albert primește de la tatăl sau o busolă care îl fascinează în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată”, inspirându-i dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .[5]
La insistențele mamei, la 6 ani, Albert ia lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat, interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară” a lui Mozart.
Pe măsură ce creștea, se manifesta tot mai clar înclinația sa către dispozitive mecanice, modele fizice și pasiunea sa pentru matematică, abilitatea în a înțelege conceptele sale dificile.
1885 – 1888: Albert este trimis la școala elementară catolică din München. Deși părinții săi nu erau religioși, ca o contrapondere, tânărul primește lecții de iudaism acasă.[6] München
1888 – 1894: Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie la gimnaziul Luitpold din München (astăzi, acest gimnaziu îi poartă numele).
Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (era perioada conflictului dintre adepții învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina, și cei ai învățământului modern, care avea la bază studiul limbilor moderne), Einstein ura disciplina,[7] rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau școlile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect și supunere absolută.[7] Mai târziu, în scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe memorare mecanică și lipsită de imaginație.
1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,[8] îl inițiază pe micul Einstein (10 ani) în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid.
Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”.[9]. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală.
1889: La numai 10 ani, Albert începe să studieze singur matematica și științele naturii. Încă de mic copil arătase interes pentru natură precum și abilitate în a înțelege concepte matematice dificile. Era capabil să învețe mai mult de unul singur decât la școală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata anilor de școală. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică și filozofie(vezi: Sindromul Einstein, identificat cu sindromul Asperger, în care micii pacienți, deși au tulburări de vorbire, de comportament și de integrare socială, sunt adevărate genii).
1891: La vârsta de 12 ani a învățat geometria euclidiană.
1894: La 15 ani, rămâne la München pentru a-și încheia anul școlar, în timp ce familia se mută la Pavia, Italia datorită eșecurilor repetate ale afacerii. Dar după primul trimestru, își urmează familia la Pavia, părăsind școala.[7] Elveția
1895:
Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la Universitatea Politehnică elvețiană, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule),[10] deși avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute la examenul de maturitate.
Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și lua diploma necesară.
Spre deosebire de atmosfera prusacă din școlile din Germania, la școala elvețiană, profesorii respectau personalitatea elevilor și stimulau libertatea de gândire. Pentru Einstein, anii petrecuți în Elveția au contribuit la socializarea și la exteriorizarea sa, deși avea un caracter introvertit și singuratic.
Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să viseze și să se aprofundeze în teoriile sale, formulând una din primele sale întrebări teoretice:
„Cum ar fi dacă am putea să controlăm lumina și să călătorim prin intermediul acesteia?”
1896: La 17 ani, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich care, deși era una dintre instituțiile de învățământ de elită din Europa și dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, l-au dezamăgit pe Einstein. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii și predau după vechile principii ale fizicii. Albert urmărea cursurile cu un interes scăzut, iar la orele de laborator citea reviste științifice, în care erau publicate cele mai recente descoperiri și teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-și întregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a cânta la vioară.
1898: Mileva Marić, o colegă sârboaică de la ETH (singura femeie de acolo, studentă la matematici), atrage atenția lui Einstein și acesta se îndrăgostește de ea.
1899: La 20 de ani, Albert își încheie cea mai mare parte a studiilor și cercetărilor care vor sta la baza teoriilor sale.
1900: Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematică și fizică.[11]
Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere la profesorilor care aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).
A fost prinsa cea mai mare pisica de apa dulce din lume O echipa de cercetatori de la National Geographic a capturat ceea ce poate fi cel mai mare peste de apa dulce din lume, o pisica de apa dulce cantarind aproximativ 350 de kilograme. Pestele a fost capturat in Tailanda. Dupa ce oamenii de stinta i-au pus un dispozitiv de urmarire, pentru a-i observa silul de viata, pestele a fost eliberat inapoi in apa, arata The Sun.
Astfel de peste este cel mai mare din familia sa si poate fi gasit numai in anumite locatii din lume, precum raurile din sud-estul Asiei si cele din nordul Australiei, a aratat cercetatorul Zeb Hogan de la Universitatea Nevada din Reno, SUA.
„Echipa de cercetatori a fost foarte norocoasa sa gaseasca atat de usor un exemplar atat de mare”, a spus Hogan. Pana la aceasta ora, aceasta captura de apa dulce este cea mai mare din istoria pescuitului, potrivit expertului.
Specia pisicii de apa dulce thailandeze este ocrotita prin lege, fiind pe cale de disparitie din cauza bastinasilor care apreciaza in mod deosebit gustul carnii acestei specii de rechin de apa dulce.
Cascada Angel
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salto Angel
Salto Angel sau Salto del Angel (Cascada Îngerului) se găsește în sud-estul Venezuelei, America de Sud fiind cu 978 m cea mai înaltă cascadă din lume,[1] (având o treaptă de 805 m). Băștinașii au numit-o Kerekupai-Merú ce înseamnă „Săritura cea mai adâncă” fiind confundată până nu demult cu Churún-Merú. Geografie
Cascada aparține de Gran Sabana ce este o parte din parcul național Cainama. Cursul cascadei este un afluent al râului Rio Carrao, Salto Angel cade de pe Auyan-Tepui un platou muntos (suprafață 700 km²). Pe timpul căderii apei, (805 m) mai ales în anotimpul secetos, apa este pulverizată, picăturile de apă se preling pe pereții stâncoși fiind colectate intr-o vale adâncă intr-un râu torențial, după un traseu scurt, urmează încă o cădere de apă de 200 m adâncime. Alimentarea cascadei cu apă, este realizată prin furtuni cu ploi torențiale, fiind colectate pe suprafața platoului, la marginea acestui platou găsindu-se cascada.
[modificare]Istoric
Cu toate că venezuelanul Ernesto Sánchez la Cruz a descoperit cascada deja în 1910, numele cascadei poartă numele pilotului american Jimmie Angel care a redescoperit cascada în 1933. Redescoperirea cascadei de către pilotului american se datorează întâmplării, acesta primind o ofertă de 5000 de dollari pentru înconjorul muntelui venezuelan. El reușește să aterizeze pe platoul unui munte. Pilotul și însoțitorul lui au reușit în câteva zile să separe prin spălare o cantitate apreciabilă de aur din albia râului. Numai de la marginea platoului prin cădere (picaj) poate să părăsească cu avionul platoul muntos, zburând mai departe în căutare de aur, la data de 16 noiembrie 1933 deasupra canionului râului Rio Churun, descoperă cascada impunătoare care îi poartă numele. Doi ani mai târziu însoțit de soția lui incercarea de a ateriza pe platou eșuează, avionul lui este azi expus în Ciudad Bolivar (Venezuela).
În 1949, o expediție condusă de fosta corespondentă de război, americanca Ruth Robertson, a srabatut canionul Churun în ambarcațiuni cu motor. Ea a zărit pentru prima dată cascada la lumina lunii, „un șuvoi lung de argint învăluit într-o strălucire galben-roșiatică”.
Dispariţia dinozaurilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Impactul de la Chicxulub care ar fi dus la dispariția dinozaurilor – reconstituire artistică
Disparția dinozaurilor se pare că a fost cauzată de un meteorit de mărimea unui orășel, care s-a ciocnit cu Pământul acum aproximativ 65 milioane de ani. Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperită de un nor uriaș de praf care a blocat lumina soarelui și astfel, a fost frig și întuneric timp de câteva luni. Odată cu dispariția plantelor au murit și dinozaurii ierbivori, iar datorită acestui fapt dinozaurii carnivori au murit și ei, rămânând fără hrană.
În acest timp au erupt mulți vulcani care vărsau lavă pe suprafața Pământului și emanau gaze otrăvitoare în aer. Traiul pe Pământ devenise din ce în ce mai dificil.
Cu toate acestea, nu toate vietățile au dispărut acum 65 milioane de ani. Animalele mici cum ar fi șopârlele, șerpii, păsările sau șobolanii au supraviețuit.
După ultimele cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în apropiere de Mexic, unde în nord-estul orașului Chicxulub există un crater submarin uriaș cu un diametru de 200 km.
Dinozaurii au fost animale vertebrate care au dominat ecosistemele terestre pe o perioadă de aproximativ 160 de milioane de ani, prima dată apărând pe planeta noastră cu aproximativ 220 de milioane de ani în urmă, la sfârșitul perioadei triasice. La sfârșitul perioadei cretacicului, acum circa 65 de milioane de ani, dinozaurii au suferit o extincție catastrofală cauzată de schimbarea temperaturii globale și de impactul Pământului cu un meteorit uriaș de 40 Km diametru în golful Mexicului, numit „Chicxulub”, care a încheiat nu numai perioada de dominare a uscatului de către aceste animale, dar chiar și existența lor. Totuși, păsările moderne sunt considerate descendente directe ale dinozaurilor de tip theropod din familia răpitorilor, având drept prim reprezent pasărea „Archaeopterix”, care a trăit cu 150 de milioane de ani în urmă.
Odată cu descoperirea primilor dinozauri la începutul secolului al 19-lea, scheletele lor fosilizate au devenit puncte majore de atracție în toate muzeele din lume. Dinozaurii au devenit într-o foarte scurtă perioadă de timp parte esențială a culturii globale a omenirii, devenind extrem de populari, mai ales în rândul copiilor. În sfârșit, ei au devenit parte integrantă și din multe cărți și filme renumite, așa cum ar filmul Jurassic Park. Noile descoperiri științifice privitoare la dinozauri sunt permanent aduse în centrul atenției generale de către mijloacele de informare în masă.
Termenul „dinozaur” este utilizat de asemenea frecvent pentru a desemna în general reptile preistorice, așa cum ar fi pelicozaurii, dimetrodonii, pterozaurii cu aripi, pleziozaurii, mozazaurii și ihtiozaurii acvatici, deși din punct de vedere științific aceste animale nu au fost dinozauri propriu-ziși. Supraordinul „Dinosauria” a fost denumit formal de către savantul englez Richard Owen în 1842. Termenul este un cuvânt compus din cuvintele grecești δεινός (deinos, de groaza, formidabil) și σαύρος (sauros, „șopârlă” sau „reptilă”). Owen a ales această combinație lingvistică cu referire la proporțiile impresionante ale acestor animale, precum și la arsenalul lor formidabil de dinți și ghiare.
De fapt dinozaurii erau extrem de diverși, făcând parte din subclasa Diapsida. Unii erau ierbivori (în general ornitischieni), alții carnivori (saurischieni). Unii erau bipezi, alții erau patrupezi, iar alții (precum amozaurul) erau și bipezi și patrupezi, după cum o cerea situația.
[modificare]Viața dinozaurilor
Allosaurus
Diplodocus
Ankylosaurus
Sellosaurus
Stegosaurus
Iguanodon
Dinozaurii s-au răspândit în timpul dominației lor pe toată suprafața pământului și au cucerit aproape toate zonele (s-au găsit fosile de dinozauri până și în Antarctica), însă nu au reușit niciodată să cucerească nici aerul (unde dominau pterozaurii) nici apa (unde existau diverse reptile marine).
Unii dintre ei erau ierbivori, pe când alții erau carnivori (speciile mari se hrăneau cu alte specii de dinozauri). Pentru a se proteja de speciile carnivore, ierbivorele au trebuit să se adapteze. Astfel sauropodele au atins dimensiuni considerabile.
Alte specii au optat pentru deplasarea în grup sau pentru „arme” naturale împotriva carnivorelor. Un exemplu este Triceratops avea un guler osos în jurul gâtului și 3 coarne pe acesta cu care reușea să-l descurajeze chiar și pe celebrul T-Rex. Stegozaurul avea 3 spini la capătul cozii cu care se apăra împotriva atacatorilor.
Hrana era o problemă în timpul dinozaurilor doar pentru speciile ierbivore. Plantele nu conțineau destule substanțe hrănitoare pentru a asigura necesarul zilnic al unui dinozaur; problema se agrava în cazul speciilor gigantice.
Datorită insuficienței nutritive a hranei, un sauropod trebuia să-și petreacă majoritatea zilei mâncând, ceea ce îi lăsa puțin timp pentru alte activități ca de exemplu împerecherea. Ca și multe specii actuale probabil că și dinozaurii aveau diverse ritualuri de împerechere, deși oamenii de știință nu sunt ferm convinși de acest lucru. Gulerul osos si cele 3 coarne ale triceratopsului puteau fi folosite și pentru atragerea unei partenere, iar platoșele osoase de pe spatele stegozaurului puteau fi vascularizate pentru a deveni un punct de atracție pentru femele.
Aceste reptile de mult disparute, care continua sa ne fascineze, au pierit complet acum circa 65.5 de milioane de ani, cu mult inainte ca omul sa-si faca aparitia pe aceasta planeta.
Au fost identificate deja peste 600 de specii de dinozauri, de la animale gigantice pana la reptile de dimensiuni foarte modeste, asemanatoare cu soparlele de astazi. Aceste specii se incadreaza in aproape 30 de familii de dinozauri, clasificate destul de riguros de oamenii de stiinta. Dar, odata cu descoperirea unor alte schelete, noi specii continua sa fie clasificate si studiate.
Dinozaurii se inmulteau prin oua, ca si reptilele din zilele noastre. Femela isi depunea ouale pe sol, intr-un fel de cuib facut in pamant. Dimensiunile si numarul oualor variau in functie de rasa de dinozaur careia ii apartineau. Uneori, ouale erau pur si simplu furate de alti dinozauri! Exista o specie care avea acest obicei, denumita stiintific oviraptor, ceea ce inseamna in latina “hot de oua”.
Dinozaurii puteau inota, dar nu traiau numai in apa, spre deosebire de alte specii de reptile, contemporane lor, care erau acvatice: plesiozaurii si ichtiozaurii.
Despre dinozauri se mai stie ca erau acoperiti cu solzi, dar nu se poate preciza cu siguranta culoarea pielii lor. De obicei, naturalistii ii reprezinta colorati asemanator reptilelor de azi, in nuante de verde, galbui sau cenusiu. Este doar o presupunere, dar probabil nu vom sti niciodata care era adevarata culoare a dinozaurilor.
Nu se cunoaste nici cauza disparitiei dinozaurilor. Exista cateva presupuse cauze: o schimbare brusca a climei Pamantului, o epidemie devastatoare, lupta pentru existenta cu mamiferele care tocmai isi facusera aparitia, o eruptie vulcanica de mari proportii, un meteorit care a lovit Terra… Insa, la o analiza atenta, nici una dintre aceste teorii nu lamureste pe deplin misterul. Nu se poate explica de ce au disparut dinozaurii, in timp ce alte animale, contemporane lor (rechini, broaste testoase, crocodili) au supravietuit. Asa ca disparitia acestor animale care au stapanit candva planeta noastra ramane in continuare o enigma.
Unele rase de dinozauri erau carnivore – teribile animale de prada, ca, de exemplu, fiorosul Tyranosaurus rex – altii erau erbivori. Variau foarte mult si ca dimensiuni, de la o talie gigantica, pana la dinozaurii pitici, de numai cateva zeci de centimetri.
Stegozaurul era acoperit cu placi osoase, care il aparau de pradatori si il ajutau sa-si pastreze constanta temperatura corpului. In capatul cozii avea patru spini lungi, cu care, la nevoie, se putea apara. In ciuda infatisarii sale impresionante (masura 18 metri lungime si 3,5 metri inaltime), era un animal erbivor pasnic.
Brontozaurul este unul dintre cei mai cunoscuti dinozauri.
Avea si el dimensiuni mari, impunatoare (20 de metri lungime) si cantarea 35 de tone. S-au gasit oua fosile de brontozaur, de 20-30 cm lungime. Aceasta reptila se pare ca traia foarte mult. Mediul sau de viata era mlastina, caci se hranea cu plante acvatice.
Un alt gigant erbivor era brachiozaurul, care se hranea cu frunzele copacilor, asemenea girafelor din zilele noastre, cu care de altfel semana destul de bine. Avea 14 metri inaltime, 26 de metri lungime si cantarea 50 de tone! Fosile de brachiozaur au fost gasite atat in Africa, dar si in America de Nord, ceea ce ii face pe geologi sa sustina ca aceste doua continente nu erau separate complet de ocean, in acele timpuri indepartate.
Tyranosaurus rex era cel mai feroce dinozaur de prada, o adevarata teroare pentru celelalte animale. Este unul dintre cei mai cunoscuti dinozauri carnivori, poate si pentru faptul ca a fost “reinviat” in mai multe productii cinematografice SF. Cantarea 8 tone, avea 15 metri lungime si 8 metri inaltime. Mergea ridicat pe labele dinapoi; cele din fata erau extrem de mici. In ciuda dimensiunilor si a greutatii mari, era foarte agil. Avea dinti lungi, taiosi, cu care smulgea usor bucati mari de carne din prada sa. Primele fosile de Tyranosaurus rex au fost descoperite in anul 1900, in Statele Unite.
Archaeopteryx era o reptila zburatoare, un fel de stramos al pasarilor. Masura 30 pana la 60 cm lungime si avea dinti, gheare si o coada osoasa, asemenea reptilelor. Poseda insa aripi si pene, ca o adevarata pasare. A trait in perioada jurasica, in Europa Centrală.
Dinozaurul numit oviraptor nu era mai mare decat un caine. Se hranea cu ouale altor dinozauri. Gratie rapiditatii sale, fugea de indata ce fura oul.
Pterodactylul era o alta reptila zburatoare, dotata cu aripi, dar nu avea pene. Era un pradator destul de agresiv. Toate aceste creaturi, disparute de mult, au fost facute din nou sa se miste, dar, din fericire, numai pe pelicula de film, de unii cineasti cu fantezie. Cel mai recent film populat cu dinozauri este binecunoscutul “Jurassic Park”.
Cea mai inalta cladire din lume, inaugurata in Dubai! Dubaiul se mandreste cu inca o minune a lumii: cea mai inalta cladire ridicata vreodata: 828 metri. Este un zgarie-nori gigant, de 1,5 miliarde de dolari, care devine, astfel, noul simbol al emiratului. Focuri de artificii, jeturi de apa dansand in ritmul muzicii, spectacol de sunet si lumina: este evident ca „economia” si „criza” au fost ultimele lucruri la care s-au gandit seicii cand au pus la punct ceremonia de inaugurare.
Cu 160 de etaje care au inghitit, cu fundatie cu tot, 330.000 de metri cubi de beton si 31.400 tone de otel, Burj Dubai se ridica intre desert si mare, ca un gigantic obelisc modern. Vizibil, de jur imprejur, de la 95 de kilometri departare. – Lucrarile de constructie au inceput in Ianuarie 2004; Burj Dubai este gata dupa 22 milioane de ore de lucru;
– Varful cladirii poate fi vazut, intr-o zi senina, de la 95 de kilometri departare;
– Cantitatea totala de aluminiu folosita la construirea turnului echivaleaza cu cea utlizata la fabricarea a cinci aeronave Airbus A380;
– Betonul folosit pentru ridicarea Burj Dubai ar putea acoperi lejer 2.065 km de sosea; cantitatea folosita este echivalentul greutatii a 110.000 elefanti;
– Consumul de apa este estimat la aproape 1 milion de litri zilnic, in timp ce consumul de curent va echivala, in perioadele de varf, cu 500.000 de becuri de 100 W aprinse in acelasi timp;
– Burj Dubai are 28.261 de panouri de sticla (instalate de 300 de specialisti) si, potrivit arabianbusiness.com, curatarea completa a fatadei ar dura intre trei si patru luni daca s-ar derula non-stop, in conditii meteo normale.
Dubai Dubai ( Arabă : دبي Dubeii; IPA: [du’beii] ; pronunţia engleză: / du ː baɪ / doo-de ), este un stat suveran, cunoscut ca un emirat în Emiratele Arabe Unite (EAU). Un oraş în emiratul Dubai este, de asemenea, numit. Emiratul este situat la sud de Golful Persic, pe Peninsula Arabică şi are cea mai mare populatie, cu teritoriul terestru al doilea cel mai mare de zona de toate emirate, după Abu Dhabi . [4], Dubai şi Abu Dhabi sunt doar două emirate pentru a avea dreptul de veto asupra chestiunilor critice puterea de importanţă naţională din ţara de legiuitorul . [5], Dubai City este situat pe coasta de nord emirat.
Cea mai veche mentiune a Dubai este în 1095, şi mai devreme de decontare cunoscut sub numele de orasul Dubai, datează din 1799. Dubai a fost înfiinţată oficial în 1833 de către Sheikh Maktoum bin Buti Al Maktoum, când a convins 800 de membri ai tribului Bani Yas, care trăiesc în ceea ce este acum parte din Arabia Saudită, să-l urmeze la Dubai Creek de Abu Al Falasa clanul Bani Yas . Aceasta a rămas sub controlul clanului atunci când Regatul Unit şi-a asumat de protecţie a Dubai în 1892. [6], localizarea sa geografică a făcut un nod comercial important şi de la începutul secolului 20, a fost un important port.
În 1966, a fost descoperit de ulei, Dubai şi de emiratul Qatar înfiinţat o nouă unitate monetară pentru a înlocui rupie Golf . Economia de petrol a dus la un aflux masiv de muncitori străini, extinderea oraşului rapid cu 300% şi aducerea în interesele petroliere internaţionale. Emiratul Dubai modernă a fost creată după Marea Britanie a părăsit zona în 1971. În acest moment Dubai, impreuna cu Abu Dhabi şi patru alte emirate, format Emiratele Arabe Unite . În anul următor, Ras Al Khaimah alăturat în timp ce federaţia Qatar şi Bahrain au ales să rămână naţiuni independente. În 1973, uniunea monetară cu Qatar a fost dizolvat şi Dirham EAU a introdus în întreaga EAU. O zonă de liber schimb a fost construit în jurul Jebel Ali portul în 1979, care permite companiilor straine de import fără restricţii de muncă şi capital de export. Războiul din Golf din 1990 a avut un efect financiar negativ asupra orasului, ca deponenţii au retras banii lor, iar comercianţii au retras schimburilor lor comerciale, dar ulterior oraş recuperat într-un climat politic în schimbare şi a prosperat.
Astăzi, Dubai City a apărut ca un oraş la nivel mondial şi un centru de afaceri. [7] Deşi economia din Dubai a fost construit pe industria de petrol , modelul emiratului de afaceri conduce economiei sale, cu efectul că veniturile sale principale sunt acum din turism , imobiliare servicii imobiliare, financiare şi, similare cu cele din ţările occidentale. [8] [9] [10] din Dubai a atras recent atenţia lumii prin mai multe proiecte inovatoare de construcţii mari şi evenimente sportive. Această atenţie sporită a evidenţiat drepturile de muncă şi drepturile omului în ceea ce priveşte forţa de muncă în mare parte sa din Asia de Sud. [11] Aproape jumătate din populaţia din Dubai cuprinde indieni . Piata din Dubai de proprietate a cunoscut o deteriorare majoră în 2008 şi 2009, ca urmare a încetinirii creşterii economice la nivel mondial în urma crizei financiare din 2007-2010 . [12] Etimologie
În 1820, Dubai a fost menţionată ca Al Wasl de istorici britanici. Câteva înregistrări referitoare la istoria culturală a EAU sau de constituire Unite există şi din cauza tradiţiilor regiunii orale, folclor şi mit nu au fost scrise în jos. Originile lingvistice ale cuvântului Dubai sunt contestate, unii cred că au provenit din limba persană , în timp ce unii cred că limba arabă este rădăcină lingvistică. Potrivit Fedel Handhal, un cercetător în istoria şi cultura din Emiratele Arabe Unite, Dubai, cuvântul poate să provină din Daba cuvântul (un derivat de Yadub, ceea ce înseamnă că pentru a se târî), referindu-se la flux lent de Dubai Creek interioare. Poet şi cărturar Ahmad Mohammad Obaid, se urmăreşte la acelaşi cuvânt, ci la sensul său alternativ de salcam . [13]
[ modifică ]Istorie Deşi unelte de piatra au fost gasite la mai multe site-uri, putin se stie despre locuitorii timpurii Emiratele Arabe Unite ca doar câteva localităţi au fost găsite. [14] Multe oraşe antice din zona au fost centre comerciale între lumi de Est şi de Vest. Cele mai vechi rămăşiţe ale unui mlastina de mangrove , datate la 7000 î.Hr., au fost descoperite în timpul construcţia de linii de canalizare din apropierea oraşului Dubai City Internet . Zona a fost acoperita cu nisip aproximativ 5.000 de ani în urmă ca pe coasta s-au retras apele interioare, devenind o parte a liniei de coastă a oraşului actual. [14] [15] ceramică pre islamice au fost găsite din secolul 3 şi 4. [16] Înainte de a Islamului , oamenii din această regiune se închinau Bajir (sau Bajar). [16] Cele bizantine şi Sassanian (persană), imperii au constituit marile puteri ale perioadei, cu Sassanians controlează o mare parte a regiunii. După răspândirea islamului în zonă, umayyazilor calif , al lumii islamice de Est, au invadat Europa de Sud-est Saudită şi alungat de Sassanians. Săpături de către Muzeul din Dubai , în regiunea Al-Jumayra ( Jumeirah ) au descoperit mai multe artefacte din perioada umayyazilor. [17]
Al Fahidi Fort, construit în 1799, este cea mai veche clădire existentă în Dubai – acum parte a Muzeului Dubai
Cea mai veche menţiune înregistrată de Dubai este în 1095, în „Cartea de Geografie”, de către andaluz -arab geograf Abu Abdullah al-Bakri . Veneţian perla negustor Gaspero Balbi a vizitat zona în 1580 şi a menţionat Dubai (Dibei), pentru a pearling industrie. [17] Din 1799, a existat o aşezare cunoscut sub numele de oraş Dubai. [18] În secolul al 19-lea, Al Abu Falasa clan ( Casa de Al-Falasi ) de Bani Yas clanului stabilit Dubai, care a rămas un dependent de Abu Dhabi până în 1833. [19] La 8 ianuarie 1820, Sheikh din Dubai Sheikh şi alte state din regiune au semnat pentru Pace „maritime generale Tratatul „cu guvernul britanic. [14] În anul 1833, ca urmare a certurilor tribale, dinastia Al Maktoum (de asemenea descendenţi ai Casei de Al-Falasi) a tribului Bani Yas a parasit casa lor ancestrală de Oasis Liwa , sud-vest a soluţionarea Abu Dhabi şi Dubai a preluat rapid de la Abu Fasala clanul fără rezistenţă. [19]
Al Ras în districtul Deira , Dubai, în 1960
Turnuri de vânt din Dubai
Dubai a intrat sub protecţia a Regatului Unit de „acord de exclusivitate” din 1892, în care Marea Britanie a fost de acord pentru a proteja Dubai împotriva Imperiului Otoman . [19] Două catastrofe lovit oraşul în 1800. În primul rând, în 1841, o variola epidemie a izbucnit în Bur Dubai localitate, obligind locuitorii sa se mute spre est, la Deira . Apoi, în 1894, focul a cuprins prin Deira, arde cele mai multe case. [20] Cu toate acestea, locaţia geografică a oraşului a continuat să atragă comercianţii şi comercianţii din întreaga regiune. Emirul din Dubai a fost dornici de a atrage comercianţii străini şi a redus paranteze comerciale fiscale, care a atras comercianţi departe de la Sharjah şi Lengeh Bandar , regiune de principalele centre comerciale, la timp. Comercianţi persane natural uitat peste la malul arabe din Golful Persic a face în cele din urmă casele lor în Dubai. Ei au continuat să comercializeze cu Lingah, cu toate acestea, la fel ca multe din dhow din Dubai Creek de azi, şi au numit lor districtul Bastakiya, după ce regiunea de sud Bastak în Persia. [20] [21]
Proximitatea geografică Dubai a Iranului a făcut-o locaţie comercială importantă. Oraşul Dubai a fost un important port de escală pentru comercianţi străini, în principal cele din Iran, multe dintre care în cele din urmă stabilit în oraş. Până la începutul secolului 20, a fost un important port. [18], Dubai a fost cunoscut pentru exporturile sale de perle, până la 1930, comerţul cu perla a fost deteriorat iremediabil de primul război mondial, şi mai târziu de către Marii Crize din anii 1930. Odată cu prăbuşirea găsea industria cu perle, Dubai a căzut într-o depresie profundă şi mulţi rezidenţi foame sau au migrat la alte părţi ale Golfului Persic. [14]
În primele zile de la începuturile sale, Dubai a fost în mod constant în conflict cu Abu Dhabi . În 1947, o dispută de frontieră între Dubai şi Abu Dhabi pe sectorul de nord a frontierei lor reciproce, a escaladat într-un război. [22] de Arbitraj de către britanici şi crearea unui tampon de frontieră de rulare spre est, sud de coasta de la Ras Hasian a dus la o încetarea temporară a ostilităţilor. [23] de energie electrică, servicii de telefonie, şi un aeroport s-au stabilit în Dubai, în 1950, atunci când britanic mutat birourile administrative locale, acolo de la Sharjah . [24] După ani de explorare după descoperiri mari în ţările vecine Abu Dhabi , ulei a fost în cele din urmă descoperit în Dubai, în 1971, deşi în cantităţi mult mai mici, după care oraşul a acordat concesii pentru companiile petroliere internaţionale. Descoperirea petrolului a dus la un aflux masiv de muncitori străini, în principal, indieni şi pakistanezi. Intre 1968 şi 1975 populaţia oraşului a crescut cu peste 300%. [25]
La data de 02 decembrie 1971 Dubai, impreuna cu Abu Dhabi şi cinci alte emirate, format Emiratele Arabe Unite , după fostul protector, Marea Britanie, a părăsit Golful Persic în 1971. [26] În 1973, Dubai alăturat alte emirate să adopte o monedă uniformă : EAU Dolar . [18] În 1970, Dubai a continuat să crească din veniturile generate de petrol şi de comerţ, chiar şi ca oraş a văzut un aflux de imigranti care fug de războiul civil libanez . [27] disputele de frontieră dintre emirate a continuat chiar şi după formarea de Emiratele Arabe Unite, a fost doar în 1979 că un compromis formală a fost atins acest ostilităţilor nedeterminată. [28] Jebel Ali port a fost înfiinţată în 1979. Jafza ( Jebel Ali Free Zone ) a fost construit in jurul portului în 1985 pentru a oferi companiilor străine fără restricţii de import de forţă de muncă şi a capitalului de export. [29]
Războiul din Golf din 1990 a avut un efect imens asupra oraşului. Deponenţii au retras sume masive de bani de la bănci Dubai din cauza condiţiilor incerte politice din regiune. Mai târziu, în 1990, mai multe comunităţi de străini primele comerciale din Kuweit , în timpul războiului din Golf, şi mai târziu din Bahrain , în timpul Shia tulburările de mutat afacerile lor de la Dubai. [21], Dubai, cu condiţia baze de realimentare de la forţele aliate de la Zona Liberă Jebel Ali în timpul războiului din Golf, şi, din nou în timpul invaziei din 2003 din Irak . Creşteri mari ale preţurilor petrolului, după Războiul din Golf, Dubai încurajat să continue să se concentreze asupra comerţului liber şi turism. [30]
Cele mai rare zece pietre pretioase Simbol al bogatiei si uneori al rafinamentului, pietrele pretioase au facut dintotdeauna obiectul dorintei a multora dintre doamnele inaltei societati. Va prezentam un top al pietrelor care ating superlativul „pretiosului”:
10. Jeremejevite – 2.000 de dolari/Carat
Jeremejevite este o piatra pretioasa originara din Namibia, transparenta, cu nuante de bleu sau galben. Forma ei in stare pura este de obelisc, putand fi usor confundata cu acvamarinul. Piatra a luat numele celui care a descoperit-o in 1883, cercetatorul Pavel Jeremejev.
9. Opal negru – 2.355 de dolari/Carat
Australia este cel mai important furnizor de opal, in prezent minele australiene asigurand 95% din productia de opal a lumii. Restul de 5% provine din Mexic, nordul Braziliei, Idaho si Nevada. Mai nou s-au descoperit zacaminte de opal si in Etiopia si Mali. Opalul negru si cel semi-negru sunt pietrele pretioase cu cel mai frumos joc de culori.
8. Beril Rosu Smarald – 10.000 de dolari/Carat
Berilul rosu este cea mai rara specie de beril, care include smaralde si acvamarine. Berilul rosu a fost descoperit pentru prima data in 1905, in Thomas Range, disctrictul Juab, Utah, insa in forma prea precara pentru a putea fi extras. Abia la sfarsitul anilor `50 s-au descoperit zacaminte consistente de beril, in Muntii Wah Wah din Utah, iar din 1978 a inceput extragerea acestuia.
7. Musgravite – 35.000 de dolari/Carat
Musgravite este una dintre cele mai noi si mai rare pietre pretioase din lume. In compozitia sa intra in principal beriliu, magneziu si aluminiu. Piatra a fost denumita astfel dupa orasul Musgrave (Australia) in care a fost descoperit primul zacamant. S-au mai gasit mici zacaminte de musgravite si in Madagscar, insa erau de o calitate prea proasta pentru a putea fi exploatate.
6. Grandidierite – 50.000 de dolari/.5 Carat
Grandidierite este o piatra pretioasa de culoare albastru-verzui, descoperita in Madagascar. Ea a fost numita astfel dupa cel care a descoperit-o, exploratorul francez Alfred Grandidier.
5. Painite – 50-60.000 de dolari/Carat
Painite a fost considerata a fi una dintre cele mai rare minerale din lume, in ziua de astazi mentinandu-se printre cele rare. A fost descoperita in 1950, in Myanmar, de catre Arthur C.D. Pain, care a si dat numele pietrei. Pentru multi ani la rand s-a stiut de existenta doar a trei mici bucati de painite. In 2005 erau inregistrate circa 25.
4. Garnet albastru – 1.5 milioane de dolari/Carat
Garnetul se gaseste in multe nuante, printre care si rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, mov, maro, negru, roz si incolor. Dintre toate acestea, cea mai rara este garnetul albastru, descoperita in 1990, in Bekily, Madagascar. S-au mai intalnit zacaminte de garnet albastru si in Statele Unite , Turcia si Rusia. Piatra isi schimba culoarea de la albastru-verzui – la lumina zilei, in mov – la lumina incandescenta , ca rezultat al unei mari cantitati de vanadium continuta in structura sa. In 2003 a fost vanduta cea mai scumpa piatra garnet albastru – 6.8 milioane de dolari pentru 4.2 carate.
3. Serendibite 1.8-2 milioane de dolari/Carat
Serendibite, descoperita in Sri Lanka, are o compozitie complexa, care include: calciu, magneziu, aluminiu, silicon, boron si oxygen. Pana acum se stie de existenta doar a trei specimene taiate, de 0.35 carate, 0.55 carate si 0,56 carate. Primele doua au fost descoperite de specialistul in pietre rare, D. P. Gunasekera. Cea mai mica dintre ele a fost vanduta cu 14.300 de dolari per carat.
2. Diamante rosii – peste 2 milioane/Carat
Diamantul rosu este o piatra foarte rara si, la vederea pretului per carat, as putea spune ca e cu adevarat „pretioasa”. The Argyle Mine din Australia produce o cantitate foarte mica de astfel de diamante, iar cea mai mare si mai frumoasa dintre ele este vanduta anual – sau din doi in doi ani – pentru cateva milioane de dolari.
1. Jadeite peste – 3 milioane de dolari/Carat
Pana acum cativa ani aceasta piatra era pentru cercetatori un mister, stiindu-se doar ca prima bucata a fost descoperita in Guatemala. Cea mai scumpa bijuterie cu jadeite a fost vanduta la o licitatie din Hong Kong, in 1997, pentru suma de 9,3 milioane de dolari. Colierul numara 27 de astfel de pietre, cu o marime de aproximativ 0,5 mm fiecare.
Cea mai mare insula din lume Groenlanda , cea mai mare insula (2 175 600 km2). Situata în N Oc. Atlantic, între 59°46´ lat. N (Kap Farvel) – 83°39´ lat. N (Kap Morris Jesup) si 11°39´ long. V (Nordstrundingen) – 73°09´ long. V (Kap Alexander), G. este în realitate un grup de insule unite de o platosa (calota) de gheata, cu o grosime medie de 1 115m (grosime max. 2 000m). Deasupra calotei glaciare numita inlandsis – în afara careia ramân doar 341 700 km2 din suprafata G. – apar cunoscutele nunatak- uri, proeminente ale reliefului preexistent (un urias platou cristalin mai înalt spre marginile insulei) “înecat” de gheata (alt. max. Grunnbjørn Fjeld 3 700m).
Clima este extrem de riguroasa, polara, cu temp. ce nu trec de 10°C nici în luna cea mai calda (Ivigtut, 9,9°C în iulie), precipitatii variabile (230 – 1 130 mm/an) si vânturi violente, cu deosebire în zona calotei glaciare. Vegetatia, adaptata acestor conditii aspre, este formata din muschi, licheni si arbori pitici iar fauna incude animale polare (ursi albi, foci, vulpi polare s.a.) si pasari (migratoare în majoritate).
Groenlanda este cunoscuta europenilor din sec. al X-lea când Eric cel Rosu, sosit din Islanda, fondeaza în partea de S a insulei – pe care a numit-o Groenlanda (“Tara verde”) – doua asezari, Oesterbugd si Vesterbugd. Prin sec. al XV-lea, datorita înrautatirii climei, aceste sate si-au încetat existenta, o noua colonizare începând în anul 1721 (anul fondarii actualei resedinte Godhåb).
Obiect al unor explorari sistematice începând cu unltimul patrar al veacului trecut (Robert Edwin Rasmussen, Alfred Wegener s.a.). Groenlanda ramâne în continuare o regiume cu conditii de mediu vitrege pentru om (doar 150 000 km2, mai ales în SV, sînt locuibili), slab populata (51 000 loc. – 1973), cu resurse minerale partial cunoscute si exploatate (criolit extras de cca 100 de ani la Ivigtut, plumb extras la Mestersvig, grafit, cupru, carbuni, uraniu s.a.). Colonie daneza, G. este procamata la 5 iunie 1953 parte integranta a regatului Danemarcei. În G., la Cape York, a fost gasit cel mai mare meteorit (vezi articolul C. Y.), de asemenea se afla cel mai nordic oras de pe Terra (vezi articolul Thule) si cel mai mare parc national.
Groenlanda este condusa de catre monarhul Danemarcei, actualmente Margareta II. Guvernul danez, condus de regina, numeste un Rigsombudsmand (“Înalt comisar”) care reprezinta guvernul si monarhia daneze.
Groenlanda are un parlament compus din 31 de membri, numiti în urma alegerilor generale. Seful de guvern este primul-ministru, care este de obicei liderul partidului majoritar din Parlament. Actualul prim ministru este Hans Enoksen.
Groenlanda nu este parte a Uniunii Europene (a parasit în 1985 predecesorul UE, Comunitatea Europeana), desi Danemarca este stat membru al UE.
Paştele creştin Paștele este o sărbătoare religioasă creștină anuală ce comemorează învierea lui Iisus Hristos – conform tradiției creștine – Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea.
Paștele este sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creștin, urmată de Crăciun. Primele 2 zile de Paști sunt recunoscute ca zile libere în majoritatea țărilor de tradiție creștină (inclusiv România), cu excepția notabilă a Statelor Unite, unde este sărbătorită doar duminica Paștelui, nu și lunea Paștelui.
Paștile creștine au loc nu departe în calendar de sărbătoarea Paștelui evreiesc – Pesah, care comemorează Exodul, pentru că se crede că Iisus a înviat în zilele în care se ținea această festivitate. Data Paștelui
Pentru detalii, vezi: Calculul datei de Paște.
Paștele sunt sărbători a căror dată este variabilă, pentru că nu corespunde unei date fixe din calendarul gregorian (care urmărește mișcarea Soarelui și schimbarea anotimpurilor). De fapt, ele sunt bazate pe calendarul lunar, ca și pe cel utilizat de iudei. După primul sinod de la Niceea din 325, s-a decis ca Paștile să fie sărbătorite duminica de după a 14-a zi din prima lună lunară din primăvară (teoretic, prima duminică după o lună plină, începând cu data echinocțiului de primăvară). În sfârșit, toate Bisericile acceptă metoda de la Alexandria, care plasează echinocțiul din emisfera nordică pe 21 martie (poate apărea două zile mai devreme sau mai târziu), data lunii pline fiind determinată după ciclul metonic. O problemă care a apărut mai târziu este diferența de practică dintre Bisericile apusene și răsăritene. Primele au adoptat calendarul gregorian pentru a calcula data Paștelor, iar ultimele calendarul iulian. Există totuși un număr însemnat de biserici răsăritene ce folosesc calendarul gregorian. A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paștilor prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997. Aceasta ar fi permis eliminarea diferențelor de dată între bisericile occidentale și orientale; reforma ar fi trebuit să intre în vigoare în 2001, dar a eșuat.
Calculul datei de Paște este cunoscut sub numele de păscălie (lat. computus). În timp au apărut pe lângă metodele tradiționale și unii algoritmi, precum cel realizat de matematicianul Carl Friedrich Gauss. Nume
Potrivit cercetătorilor Vaticanului cuvântul „Paște” derivă din ebraică „pesah” (פסח), care semnifică trecere. În Vulgata s-a tradus cu expresia „transitus Domini” (trecerea Domnului) devenită în engleza iacobină passover. Cuvântul în aramaică este pas.ha, care stă la originea cuvintelor grecești și latine πάσχα, pascha. O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de „pascha – passione”, de la „passione – suferință” (în greacă: πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).
Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeița Eostre
ce informata esti!!!!!!!!!asa esti si la scoala!!!!!!!!!!!!!
bravo tie!!!!!!!!!
MULTUMESC MADY!!!!!!!!!
ASTAZI SE IMPLINESC 182 DE ANI DE LA NASTEREA LUI Eadweard Muybridge Eadweard J. Muybridge (n. 9 aprilie 1830 – d. 8 mai 1904) a fost un fotograf englez – american, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea tehnicii fotografierii cu aparate de fotografiat multiple, menite a capta mișcarea și apoi a o prezenta sub formă animată, cu un aparat inventat de el însuși, zoopraxiscopul, înaintea inventării aparatelor de filmat cu bandă de celuloid. Viață și carieră timpurie
Muybridge s-a nascut Edward James Muggeridge în Kingston upon Thames, Anglia. Se crede că fotograful și-ar fi schimbat prenumele pentru ca ortografierea acestuia să coincidă cu cea a regelui Edward, King Eadweard, așa cum este scris pe piatra dedicată încoronării acestuia, care a fost ridicată din nou ca monument în Kingston în anul 1850. Deși nu a folosit prenumele schimbat decât în anii 1870, pionierul cinematografiei și-a schimbat numele de familie în Muygridge în timpul carierei sale timpurii din San Francisco, schimbându-l din nou în Muybridge imediat după ce dobândise oareceva faimă ca fotograf. Stanford și problema galopului unui cal
În 1872, fostul guvernator al statului California, Leland Stanford, om de afaceri și deținător de cai de curse, a avut un cuvânt de spus într-una din dezbaterile foarte populare ale timpului respectiv, dacă toate picioarele unui cal sunt la un anumit moment dat în aer sau nu. Stanford era convins că răspunsul la întrebare era da și și-a promis lui însuși va demonstra afirmația sa științific. Cunoscând realizările fotografice ale lui Muybridge, Stanford l-a angajat pe acesta ca să facă demonstrația fotografică de rigoare. [2]
Muybridge a reușit in 1877 sa probeze, cu un singur negativ fotografic reprezentând galopul armăsarului Occident al lui Stanford, afirmațiile privind existența momentului în care toate picioarele calului sunt în aer, cu amendamentul că în acel moment membrele calului sunt în flexie, și nu în extensie cum se credea (și cum fuseseră reprezentate pictural). Ulterior, relația celor doi oameni va deveni una stabilă (Stanford l-a sprijinit financiar pe tot parcursul procesului în care Muybridge a fost acuzat de omucidere – vezi mai jos), până în anul 1882, când Muybridge va fi ofensat de nefolosirea fotografiilor sale într-o carte publicată de Stanford. Achitarea de acuzația de omucidere
Bizon american (numit curent „buffalo”) în galop – animație realizată folosind un grup de fotografii realizate de Eadweard Muybridge
În 1874, pe vremea când încă locuia în zona San Francisco Bay Area, Muybridge a aflat că soția sa avea un amant, Harry Larkyns. În ziua de 17 octombrie 1874, se pare că l-ar vizitat pe acesta și după ce i-ar fi spus foarte politicos, „Bună seara, domnule. Mă numesc Muybridge și iată răspunsul la scrisoarea pe care ați trimis-o soției mele.” – l-a împușcat pe Larkyns cu o pușcă. [3]
În final, după un proces care a durat destul de mult, Muybridge a fost achitat de acuzația de omucidere.
Acest episod din viața lui Muybridge constituie subiectul unei opere, Fotograful, The Photographer, scrisă în 1982 de Philip Glass, conținând extrase înregistrate în timpul procesului, respectiv extrase din scrisorile lui Muybridge adresate soției sale. Importanța operei lui Muybridge
Foarte interesant!
Paşte fericit iti doresc! La fel, intregii familii si tuturor celor care in aceste zile sărbătoresc Lumina Învierii.
MULTUMESC FRUMOS DOAMNA INVATATOARE!
Duminca Floriilor
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este sărbătorită în fiecare an cu o săptămână înainte de Paste si se mai numeste Duminica Stâlpărilor.
După învierea minunată a lui Lazăr, căpeteniile iudeilor au luat hotărârea să-l omoare pe Iisus cu primul prilej care li se va ivi. Arhiereii si fariseii „dăduseră poruncă, că dacă va sti cineva unde este, să dea de veste ca să-L prindă”(Ioan 11;57). Această hotărâre nu este surprinzătoare deoarece ei îsi vedeau puterea si influenta subminate ( dacă Îl lăsăm asa toti vor crede în El… Ioan 11;48). Cel care ia hotărârea cum să fie rezolvată această problemă este arhiereul Caiafa: „mai de folos ne este să moară un om pentru popor, decât să piară întreg neamul.”(Ioan 11;50). Pentru că era arhiereu, Caiafa prin cuvintele sale a proorocit scopul jertfei lui Iisus –salvarea neamului omenesc.
După ce Iisus se întoarce din cetatea Efraim la prietenul său Lazăr, ia hotărârea să meargă la Ierusalim. Pe drumul spre Ierusalim, lângă muntele Măslinilor, Mântuitorul îi trimite pe doi dintre ucenicii săi să îi aducă din sat un mânz de asin pe care nu a mai stat nimeni. Acestia l-au găsit, după cum a spus Învătătorul lor: Mergeti în satul dinaintea voastră si, intrând în el, veti găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodată…(Luca 19;30).
Pentru a-si arăta pretuirea pe care o aveau pentru Iisus, oamenii asterneau în calea lui ramuri, si chiar hainele lor strigând: Osana[1]!Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! …Osana, Fiul lui David! Vestea venirii lui Iisus în Ierusalim s-a întins foarte repede, datorită faimei sale si a minunii extraordinare pe care o înfăptuise în urmă cu câteva zile si care îi pusese pe jar pe mai-marii iudeilor: toată cetatea s-a cutremurat (Matei 21;10-11)
Evident această primire i-a întărâtat si mai rău pe sinedristi care, supărati îl apostrofează pe Iisus zicându-I: Învătătorule, ceartă-ti ucenicii. Dar El le răspunde: Dacă vor tăcea acestia, pietrele vor striga! (Luca 20;39-40) Acest episod se repetă în templu când copii îi adresează aceleasi urale, spre disperarea arhiereilor si cărturarilor (Matei 21;15-16).
Următorul lucru inedit pe care îl săvârseste Hristos este alungarea negutătorilor care pângăreau templul lui Dumnezeu: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceti pesteră de tâlhari! (Matei 21;12-13). Înlăturând această cutumă, arhiereii si cărturarii îsi văd amenintate acum, după putere si pozitie, si veniturile (de loc neglijabile).
După alungarea „tâlharilor” din templu, Iisus a săvârsit o serie de minuni vindecând oameni orbi si schiopi. În tot acest timp arhiereii si cărturarii unelteau fără succes să-L prindă pe Iisus: Arhiereii si cărturarii si fruntasii poporului căutau să-L piardă. Si nu găseau ce să-I facă, deoarece tot poporul se tinea după El, ascultându-L (Luca 19;47-48).
Din relatarea evenimentelor de mai sus vedem cum actiunea se desfăsoară pe două planuri: Unul în care sunt prezentati oamenii ce se bucură de prezenta Mântuitorului în mijlocul lor, de cuvintele si de minunile pe care le înfăptuia. Si un altul ocult format din mai-marii evreilor care urmăreau stoparea „furtunii” iscate de Iisus între iudei prin cel mai brutal mod posibil: omorârea lui Iisus.
ACUM AM NISTE INFORMATII DESPRE DUMINICA FLORIILOR Duminica Floriilor Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19): intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
IERI A FOST DUMINICA FLORIILOR! LA MULTI ANI TUTUROR PERSOANELOR CARE AU NUME DE FLOARE!
ASTAZI ESTE A DOUA ZI DE PASTE!
ADEVARAT A-NVIAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ITI UREZ PASTE FERICIT PLIN DE BUCURII!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
la fel si tie!
CRISTOS A INVIAT!PENTRU CEI CATOLICI.
MAINE ,5APRILIE,VOM AVEA NEVOIE DE POLISTIREN,PENSULE,ACUARELE!
A fost atat de frumos la vanatoarea de comori!
MAI AM O INTREBARE: NE ADUCEM MANUALELE ,CAIETELE ? FIINDCA NU PREA AM FOST CAM ATENTA!
Veniti fara manuale. Doar cu un rucsac in care sa aveti pachet cu o gustare si apa.
DOAMNA INVATATOARE,MAINE PUTEM SA VENIM IMBRACATI CUM VREM?
da,dar mai comod, mai sport
Veniti cum vreti. Cat mai comod posibil.
ASTAZI,1APRILIE,ESTE ZIUA PACALELILOR!
se scrie” astept” ,nu ” astepr”!
scuze; m-am grabit atunci
De abia astepr sa vii dupa-amiaza Rebe! Cu tine nu ma plictisesc vreodata!!
Succes pentru maine!Ne vedem la Scoala 2 la ora 09:00.
LA MULTI ANI , REBE !!!!
MULTUMESC FRUMOS!
LA MULTI ANI ,MULTA SANATATE,MULT NOROC,IAR DRUMUL VIETII SA-TI FIE PRESARAT CU BUCURII SI VISE IMPLINITE!
LA MULTI ANI!
O REBE CE SUVITE DRAGUTE BLONDE TIAI FACUT
BIANCA ESTI IN CLASA a IV a cum scrii !
DACA TE REFERI LA TIAI OPPS….ERA TI-AI ! SCUZE!
Esti ca o regina in poze!
Avem teme la alegere!
Hei, nu uita! Noi suntem mai bune decat printesele de la curtea regala!
mai ai putin de parcurs si vei ajunge la statutul de printesa!
Din pacate pentru tine sunt deja o printesa, printesa mamei mele si a tatalui meu!
Inca o precizare: parca se scria Madalina nu „Madalna” !
Rebe, cum ti-ai pus pozele pentru ca vreau sa-mi pun si neu o caricatura?
STIU CA ITI PLACE SA TE COMPORTI CA O PRINTESA,DAR NU STIAM CA AI FOST UNA!FRUMOASA POZA9!
Multumesc mult!
Asa, da!
cum ai pus pozele, ca eu n-am reusit?
Mici artificii!
Ce poezii superbe! Extraorsinare!
O mica greseala: Extraodinare!
Extraordinare!
scuze pentru greseala
SCRIE SI TU O POEZIE !
De ce nu aveti rabdare?
Nu ai nimic de scris despre tine?
Ba da.
de ce nu scrii nimic? tie frica?
Nu , nu mi-e frica. Nu ar avea de cine sa-mi fie frica! Nu am avut timp, am invatat si am fost la antrenament.
Eşti o colegă simpatică!
de ce nu scri nimic????????????????????????????????????????????????????
Am scris, daca obserivi.
Rebecca sa stii ca si tu esti o prietena buna. Si iti multumesc pentru parerea ta despre mine.
NU TE MAI UITA AŞA DE URÂT LA rArEş!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
AI O INIMA CURATA, ESTI FOARTE INTELIGENTA, DESCURCAREATA SI DE ACEEA MA BUCUR SA FIU CU TINE IN CLASA!!!!!!!
Multumesc de compliment!
Ma bucur sa fiu prietena cu tine!
Si eu la fel!
Of, draguto!
Of, dulceato…!
Rebe esti draguta dar cu mine si cu Edi, uneori esti cam rea.
Probabil am avut de ce sa fiu.
Ma bucur ca suntem colege!
Si eu.
Imi place sa invat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!