Toamna

Toamna

Soarele abia mai are putere!
Norii îi întunecă razele calde, iar pe cer, un stol întârziat de păsări aminteşte de vara care a trecut.
Copacii, legănându-se cu vântul rece, se întreabă cu tristeţe: “Unde ne sunt veşmintele?”
Străzile, acum pustii, sunt acoperite cu o ploaie ruginie a frunzelor fără viaţă.
Totul pare a fi un câmp de bătălie în care vântul şuieră puternic, iar ciorile speriate vestesc o iarnă grea.
Imaginea singurătăţii e întregită de ploaia rece ce ne umezeşte obrajii. Un copil, cu mânuţele tremurânde, adună la piept un val de frunze pe care apoi le împrăştie spre infinit. E fericit! E aşa cum sunt şi eu acum. Ştiu că natura are nevoie de odihnă.

Teodora Radu

 

Privesc apusul unei toamne garbove.Soarele se ascunde in spatele perdelei de nori.Amurguri cenusii coboara usor peste copacii desfrunziti.
Noaptea vantul nemilos a transformat tacerea blajina in zbucium.
Inima toamnei zvacnea, cerand indurare vantului.Frunzele alergau speriate.Vrabiutele ingrijorate poposeaupe crengile despuiate ale arborilor.
-Buna!Sunt Toamna!Pictez frunzele, bat din geam in geam cu o ultima raza.Frunzele soptesc in voalul meu de aur…
-Draga Toamna cu podoaba aramie, trista, ruginie, coboara la fereastra.Eu te-as primi in casa, dar vantul insa,nu ma lasa.Rade de suspinul podoabei de arama cu fosnet de matase.
Toamna obosita, cu alai de frunze,m-a oprit c-o soapta dulce.A plecat apoi in stol de cocori.Toamna, cand mai vi la noi?
Fiica ta „ceata: stinge ultimele raze de soare caldute, iar vantul doboara ultimele frunze.
Incet,incet se  apropie soldatii toamnei, picaturile de apa.O ploaie rece spala pamantul ruginiu.
-Trista toamna, lasa-ma sa-ti dedic o poezie!
-in fine,sa o aud!
Toamna,toamna,
Unde te duci?
Toate pasarile-alungi,
Catre alte tari le duci.
Toamna, toamna,
Ce mai faci?
Copacii de ii dezbraci,
Si ii  lasi asa saraci.
Vino iarasi pe la noi
Si s-aduci si niste ploi.

Rebecca